Data publicării:

Prima catedră universitară de limba chineză din Irak se deschide în provincia Kurdistan

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Consulatul chinez din Erbil a anunţat marţi deschiderea primei catedre universitare de limba chineză la universitatea Salahaddin din capitala regiunii semiautonome Kurdistan din nordul Irakului, transmite Xinhua.

Pentru inaugurarea catedrei la începutul anului universitar, la Erbil vor fi trimişi doi profesori din China, a comunicat consulatul pe pagina sa oficială de Facebook, după o întâlnire a consulului general Ni Ruchi cu preşedintele universităţii, Ahmed Dezaye.

Conform presei locale, ministerul irakian al învăţământului superior a aprobat în mai deschiderea Institutului Confucius la Universitatea din Bagdad şi pregăteşte deschiderea unei catedre de limba chineză la această universitate, în viitorul apropiat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel