Prima bancă de sânge din lume amplasată în subteran şi rezistentă la lovituri de rachete a fost inaugurată în Israel, a anunţat marţi serviciul de ambulanţă şi urgenţe Magen David Adom (MDA) printr-o purtătoare de cuvânt citată de dpa. Vezi foto AICI.
Ceremonia de inaugurare a clădirii aflate în oraşul Ramla, între Tel Aviv şi Ierusalim, a avut loc luni seara, dar operaţiunile oficiale vor începe mai târziu anul acesta, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.
"Primirea unei transfuzii de sânge - darul de neînlocuit al vieţii - de la cineva complet străin constituie un memento sobru că suntem o singură ţesătură vie, care respiră, a umanităţii, adăpostită acum în acest nou centru impresionant", a declarat preşedintele Israelului, Isaac Herzog, conform unui comunicat al MDA.
Clădirea, rezistentă la atacuri cu rachete, chimice şi biologice
Centrul Naţional de Servicii Sanguine Marcus este proiectat să apere rezervele strategice de sânge ale Israelului de atacuri cu rachete, chimice şi biologice, precum şi de cutremure, arată MDA. Prima sursă de finanţare a proiectului în valoare de circa 135 de milioane de dolari a fost asociaţia Prietenii Americani ai Magen David Adom (AFMDA).
Clădirea are şase niveluri, din care trei subterane, cu ziduri groase de beton şi numeroase mecanisme de protecţie în caz de atac cu arme chimice sau biologice.
Ziarul Jerusalem Post a consemnat că noua bancă va putea stoca circa o jumătate de milion de unităţi de sânge.
Centrul Marcus va permite salvarea a numeroase vieți
Până acum, serviciile de urgenţă israeliene erau nevoite să sisteze donarea de sânge în timpul atacurilor cu rachete şi să mute rezervele în adăposturi.
Cathrerine Reed, directoarea AFMDA, a afirmat că centrul Marcus va permite MDA să salveze "nenumărate vieţi" pe timp de război sau de pace. Agenţia dpa reaminteşte că militanţii palestinieni din Fâşia Gaza atacă frecvent Israelul cu rachete şi că Iranul este considerat o altă ameninţare pentru israelieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”