Data actualizării:
Data publicării:

Prietenia dintre un câine și un ghepard a șocat întreg Internetul (VIDEO)

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
captură video
captură video

Cine s-ar fi gândit vreodată că un câine poate lega o prietenie pe viaţă cu un animal sălbatic, cum ar fi un... ghepard?!

Un câine și un ghepard au o legătură cu totul specială, chiar dacă vin din "lumi" diferite. Cei doi s-au cunoscut de când erau pui iar acum sunt de nedespărțit. Relaţia lui Kumbali cu Kago pare să fie atât de puternică iar joaca şi zbenguielile se întâmplă atât de natural încât oamenii din întreaga lume care au văzut clipuri cu cei doi pe internet au fost cuceriţi pe loc şi chiar au comentat - "N-ai să vezi nici doi căţeluşi să se joace atât de frumos! Zici că sunt fraţi!".

Kumbali, un ghepard de la Grădina Zoologică Metro Richmond, din Virginia, SUA, și Labradorul Kago, au devenit prieteni după ce îngrijitorii grădinii zoologice au încercat să-l ajute pe ghepard să depășească problemele de anxietate în legătură cu alte animale. Acum, Kumbali îl iubește pe Kago atât de mult, încât nici nu a băgat de seamă că este o specie diferită de a lui.  Cei doi s-au împrietenit în iulie 2015, când aveau doar două luni. De atunci, Kumbali și Kago trăiesc armonios în acelaşi perimetru, petrecându-și zilele împreună. Se joacă, se spală unul pe altul, mănâncă din acelaşi bol şi chiar se îmbrăţişează atunci când obosesc.

„Kumbali și Kago nu par să recunoască diferența de specie, de dimensiune sau de culoare. Există doar acceptare, chiar dacă Kumbali este aproape de două ori mai mare decât Kago”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Grădinii Zoologice din Virginia. „Această prietenie unică a captat inimile a milioane de oameni”, a mai spus aceasta pentru 6 News Richmond.

Kumbali a fost sub observația îngrijitorilor încă din primele clipe de viaţă, fiind extrem de fragil la naştere. „În timp ce frații lui au în continuat să ia în greutate, el a început să slăbească. Am aflat că mama lui avea doar două din cele opt mameloane funcționale și existau trei pui. Ne-am îndrăgostit instantaneu de el și ne-am gândit să-i oferim un prieten de joacă” spun reprezentanţii Zoo.

Kago, născut tot în mai 2015, a fost salvat dintr-un adăpost pentru animale din Alabama, după ce a fost abandonat pe străzi. „A fost adus în Virginia, unde l-am găsit în cele din urmă printr-o organizația pentru salvarea animalelor. După ce le-am făcut cunoștință, cei doi și-au asumat rapid titlul de prieteni" au declarat îngrijitorii pentru presa americană.

Un clip postat de Grădina Zoologică Metro din Richmond în care cei doi prieteni se joacă, la prima interacţiune, pe vremea când erau pui, aici:

                       

Youtube video image

În Africa de Nord și Asia gheparzii sunt deja considerați pe cale de dispariție, fiind pe Lista Roșie a Speciilor Amenințate de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care îi listează drept „vulnerabili”. Se estimează că au rămas aproximativ 7.000 de gheparzi în sălbăticie, iar aria lor istorică din Africa a scăzut cu aproximativ 90% în ultimii ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel