Prezidenţiale 2019. Guşă: Laura Kovesi, primul candidat din statul paralel
Cozmin Gușă a vorbit la Realitatea Tv despre jocurile de putere din spatele Laurei Codruţa Kovesi. Acesta a precizat că fosta şefă DNA ar putea candida la alegerile prezidenţiale.
"Doamna Kovesi se află la secția specială pentru ca să ne lămurească pe noi, pe toți românii, despre acele lucruri abominabile, care s-au petrecut la DNA Ploiești, plus alte episoade din mandatul domniei sale, dacă vorbim de DNA Oradea, DNA Brașov sau după cum se profilează și DNA Cluj. Întâmplător, cel care a reclamat-o este fostul prieten intim al doamnei Kovesi, Sebastian Ghiță. Eu nu fost prieten nici cu doamna Kovesi nici cu Sebastian Ghiță, în schimb doamna Kovesi, cu domnul Sebastian Ghiță, împreună cu domnul Coldea și cu domnul Maior, au fost prieteni. Lumea s-a prefăcut că uită despre aceste excese anti-justiție care s-au petrecut în perioada unei lupte anti-corupție pe care o doream cu toții și s-a transformat tot acest eveniment într-o telenovelă. O telenovelă în care niște oameni foarte prost sfătuți sau care nu au măsurat treburile, de la Tudorel Toader în jos, organizează acest gen de audieri care nu au alt rol în acest decât să îi creeze doamnei Koveși o foarte solidă platforma publică, în care nu se mai vorbește despre excesele unor procurori din subordinea domniei sale, ci se vorbește despre faptul că guvernarea PSDragnea ar pune-o într-o asemenea postură complicată și cât de răi sunt acești oameni", a spus Cozmin Gușă la Realitatea Tv.
Ipoteză bombă- Laura Kovesi ar urma să candideze alegerile prezidenţiale
"Parchetul European pentru a cărui șefie doamna Laura Codruța Kovesi candidează, el va intra în pâine, dacă va intra în pâine, undeva în anul 2020, dacă nu 2021. Asta era un lucru foarte important pe care vă rog să îl înregistrați pentru că are legătură cu ceea ce voi spune acum și voi repeta. Eu cred, în ceea ce o privește pe doamna Laura Codruța Kovesi, că cei din fostul stat paralel sau dacă mai există să ne spună și nouă, au organizat un joc public de victimizare, un joc public care prin această victimizare, doamna Laura Codruța Kovesi capătă o valoare de întrebuințate electorală, un statut de prezidențiabil, pe care nu am nicio îndoială că-l va juca în această toamnă. Atenție! Fie că va câștiga competiția în șefia Parchetului European, fie că nu o va câștiga! În acest moment se organizeza un joc de imagine pentru doamna Kovesi ca sa aibă posibilitatea să obțină un scor public foarte important. Cine va fi perdantul de serviciu? Exact președintele Klaus Iohannis. Ceea ce nu a înțeles Klaus Iohannis este faptul că nu mai este dorit ca președinte al României de către statul paralel. Primul candidat din statul paralel va fi doamna Koveși și al doilea candidat din statul paralel, care va accede în aceste condiții în turul doi, va fi Liviu Dragnea", a precizat consultantul politic.
Laura Codruța Koveși și Liviu Dragnea, oameni din statul paralel, format pe vremea lui Băsescu
"Acest eveniment Koveși pregătește de fapt o finală prezidențială, la finalul acestui an, între Laura Codruța Koveși și Liviu Dragnea, cu perdantul de serviciu, Klaus Iohannis. Atât Laura Codruța Koveși, cât și Liviu Dragnea sunt oameni din statul paralel, format pe vremea lui Băsescu, coordonat subteran de Florian Coldea. Atunci știți cum e: dacă se bat doi de ai lor, nici nu mai contează cine câștigă. În orice caz, ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Laura Codruța Koveși nu este deloc în favoarea lui Klaus Iohannis, care pe această lipsă de militantism politic a PNL, se va ofili și nu va putea să își asigure o susținere politică corespunzătoare", a mai spus Gușă.
De asemenea, consultantul politic a mai comentat și refuzul Biroului Electoral Central de a accepta candidatura comună a USR și PLUS.
"Am primit acum o informație, o nouă victimizare, Biroul Electoral Central nu dă voie alianței dintre USR și PLUS să candideze împreună, probabil că în final le va da voie, după ce se vor victimiza, să le crească scorul în defavoarea liberalilor. Știu că pare telenovelistic ceea ce vă spun, dar repet argumentele. Laura Codruța Koveși este reclamată, denunțată de către fostul ei prieten și coleg din statul paralel, Sebastian Ghiță, pe baza acestei reclamații, denunț se construiește acest statul de victimă publică a guvernării PSDragnea a Laurei Codruța Koveși. Laura Codruța Koveși va căpata un scor îndestulător în plan public pentru ca să poată să fie un candidat perfect pentru USR și PLUS, fie la prezidențiale, fie dacă pierde competiția chiar de la europarlamentare, ceea ce va fi mortal pentru PNL, în acest timp adversarul ei de luptă nu este alticineva decât Liviu Dragnea, un alt membru al statului paralel, un apropiat al lui George Maior, al lui Florian Coldea, cu care au stat împreună mai mereu și practic ecuația se încheie din punctul lor de vedere. Klaus Iohannis pleacă acasă și avem posibil o finală previzibilă, între Laura Codruța Koveși și Liviu Dragnea. Și atunci, ei se bucură și noi ne vom uita dacă mergem sau nu la vot, să votam pe cineva din statul paralel. Sută la sută și îi rog să mă contrazică fie Liviu Dragnea, fie Laura Codruța Koveși și să îmi ofere argumente în plus, sută la sută membrii ai statului paralel formatat în timpul lui Băsescu, și Dragnea, și Koveși", a precizat consultantul politic.
Guşă, despre existenţa statului paralel
"Ei nu au dispărut niciodată. Faptul că Florian Coldea este un pensionar SRI, să le-o spună altora, nu mie. Mă pricep bine la aceste lucruri și i-am cunoscut pe toți șefii de servicii secrete de după 1989, iar Florian Coldea numai pensionar nu arată. După o relativă pauză, de câțiva ani, avem posibilitatea ca la finalul acestui an, statul paralel, condus fie de Kovesi, fie de Liviu Dragnea să revină în prim plan. Klaus Iohannis, într-un fel meritat, să plece acasă și să vadă ce mai face la Sibiu", a încheiat Cozmin Gușă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News