Data publicării:
Prezidențiale 2009. Tăriceanu, despre comisia de anchetă
Călin Popescu Tăriceanu a explicat motivele care au dus la înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru clarificarea aspectelor care țin de organizarea alegerilor din 2009.
”Noi ne trezim astăzi în situația de a considera că România este o țară evoluată, o țară democratică. Observăm cu stupoare că de fapt informațiile care au apărut în decursul timpului, care au ridicat serioase semne de întrebare asupra corectitudinii procesului electoral, duc la lucruri mult mai grave. Și anume, aceste întâlniri, celule de crize. Să se înțeleagă că o celulă de criză are un caracter oficial. Aceste întâlniri între diferite persoane, procurorul general de la acea vreme, Kovesi, directorul și directorul adjunct Maior și Coldea, Gabriel Oprea, alte persoane. Se întâlnesc în ce calitate? În calitate de persoane fizice, reprezentându-se pe ele sau având în spate posibilitatea să implice instituțiile pe care le conduc în deturnarea procesului electoral și favorizarea unuia dintre candidaț?”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu la Antena 3.
Rolul comisiei de anchetă va fi de a scoate adevărul la suprafață, a susținut acesta.
”Sunt foarte precaut în aceste abordări pentru că eu cred că această comisie trebuie să se axeze pe fapte, evenimente, pe lucruri concrete, dar în același timp nu poate să facă abstracție de persoanele implicate. În ce măsură procurorul general al României implică instituția pe care o conduce în aceste acțiuni? Eu pot să presupun că procurorul general are o anumită intenție și pentru a duce la o bună îndeplinire intențiile, pentru a își îndeplini obiectivele, nu poate să facă acest lucru singur. E posibil ca anumite persoane din instituție să fie implicate. Nu îmi imaginez că poate implica întreaga instituție. La fel și în cadrul SRI, nu poți să implici o instituție cu mii de oameni într-o astfel de acțiune. Probabil că este un grup restrâns, un grup care este la curent cu această chestiune care împărtășește obiectivele șefilor și care îi susține. Nu e corect să pui toată instituția sub semnul întrebării.”, a explicat șeful Senatului.
”Aceste fărădelegi nu pot rămâne nepedepsite. Există un moment în care adevărul iese la suprafață”, a încheiat acesta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News