Data actualizării:
Data publicării:

Prezidențiale 2009. Comisie de anchetă parlamentară, susținută de Dragnea și Tăriceanu

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

PSD și ALDE susțin înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru clarificarea aspectelor care țin de organizarea alegerilor din 2009. 

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au convenit să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă parlamentară cu menirea de a clarifica aspectele care țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial.

”Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuție principii ale statului democratic și ale statului de drept, dar și încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenție nelegitimă a unor instituții în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acționat în interes personal sau în numele instituțiilor pe care le reprezentau. O astfel de comisie parlamentară este necesară ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public și care pun sub semnul întrebării respectarea principiului alegerilor libere și corecte ca premisă esențială a funcționării democrației în România. Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009 a generat controverse în ultimii opt ani la nivelul societății românești, existând suspiciuni privind fraudarea lor încă din zilele ce au urmat procesului electoral. Dezvăluirile presei oferă o nouă perspectivă asupra deznodământului alegerilor prezidențiale din 2009, introducând în discuție încercarea de influențare a procesului electoral” transmit Tăriceanu și Dragnea, într-o declarație de presă comună. 

Jurnalistul Dan Andronic a afirmat că Laura Codruța Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea au fost oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu la prezidențiale în 2009. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel