Prețurile uriașe de pe litoralul românesc șochează. Cât a ajuns să coste o... ciorbă. Reacția ministrului Turismului
Litoralul românesc se remarcă prin prețuri mari, în acest an.
Nu o dată s-a vorbit despre prețurile mari din acest an de pe litoralul românesc, dar și despre minusurile acestuia, despre aglomerație, despre lipsa unor elemente minime de igienă și altele.
Dincolo de orice aspect, orice afacere ”ca afară” este ucisă din fașă pe litoralul nostru atât de criticat. De la șezlongurile lipite, la restaurantele aglomerate, cu produse scumpe și deloc impresionante, la lipsa de toalete și etalarea tarabelor, litoralul României pare că a pierdut lupta turismului internațional, din cauza condițiilor pe care le oferă. Și culmea, natura și poziționarea României ne-au oferit atât de multe avantaje, distruse însă de mâna omului, care nu a știut decât să reducă serviciile la un nivel submediocru.
O ciorbă pe litoral a ajuns să coste, la Vadu, 57 de lei.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, afirmă că există explicații pentru prețurile mari de pe litoralul românesc: ”Criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități...”.
El spune că a fost în vacanță pe litoral: ”Chiar de două ori (am fost pe litoral - n.r.). Bine, odată am fost în ianuarie. Nu știu dacă e relevant, dar am fost. (...) Am fost prezent pe Litoral la începutul lunii iunie. Am și stat câteva zile acolo cu familia după ce am avut acea acțiune oficială. La acel moment, cel puțin, lucrurile erau în regulă. Lucrurile păreau în regulă, cel puțin din punct de vedere al curățeniei exterioare. Tot în acel moment, cei de la Apele Române își făcuseră treaba. Au fost predate porțiunile de plajă la timp. Deci la acel moment lucrurile păreau în regulă”, spune ministrul Turismului, Daniel Cadariu, conform observatornews.
Astăzi, Apele Române sunt invocate cu privire la un alt aspect: algele ce tronează la intrarea în apă. Uscate și lăsate acolo, ele nu doar că sunt o piedică la intrarea în apă, dar și miros urât și atrag insecte. Oamenii de știință ne liniștesc însă: nu sunt dăunătoare pentru sănătate, prin simpla lor prezență.
Dar pentru turism?
Ministrul Turismului mai spune că în iunie prețurile erau „decente” și că o mâncare pentru două persoane l-a costat „undeva până la o sută de lei”. De asemenea, ministrul Turismului a fost întrebat care este părerea sa referitor la faptul că la Vadu o ciorbă costă 57 de lei.
”Ideea de bază e următoare - suntem într-o economie de piață și ar trebui să funcționeze cererea și oferta și probabil în linii mari și funcționează. Acolo unde sunt exagerări, fie în alimentație publică sau cazare, clienții, turiștii vor reacționa. Pe de altă parte, constatăm cu toții realități internaționale - criză economică, perioadă post-pandemică, creșteri de prețuri la utilități... Nu zic neapărat că toate, dacă sunt astfel de prețuri exagerate, ar fi justificate, dar sunt și explicații pentru prețuri mai mari, cel puțin comparativ cu perioada similară a anului trecut”, a răspuns Cadariu.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News