Data actualizării:
Data publicării:

Prețurile petrolului nu vor scădea. Ce prevăd specialiștii pentru următorii ani

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Harrison Haines)
Sursă foto: Pexels (Harrison Haines)

Prețurile la petrol nu vor scădea prea curând, specialiștii fiind de părere că nivelurile actuale vor deveni noua normalitate.

Prețurile petrolului s-au întors la nivelurile la care se aflau în primele zile ale războiului din Ucraina și nu există nicio perspectivă de ușurare semnificativă pentru șoferi și companii. Prețul țițeiului Brent, indicatorul de referință global, a urcat peste 124 de dolari pe baril la începutul acestei săptămâni, cel mai ridicat nivel de la începutul lunii martie, după ce Uniunea Europeană a anunțat că va reduce cu 90% din importurile de petrol rusesc până la sfârșitul acestui an.

De atunci, prețurile au scăzut ușor la aproximativ 117 de dolari, în mare parte datorită așteptărilor conform cărora OPEC va pompa mai mult petrol, dar nu suficient pentru a atenua efectul resimțit de consumatori la pompă sau pentru a îmblânzi inflația globală. Embargoul UE și o revenire a cererii în cea de-a doua cea mai mare economie a lumii le vor menține ridicate.

Matt Smith, analist principal pe probleme ale sectorului de petrol la Kpler, o companie de analiză, a declarat pentru CNN Business că ”prețurile petrolului de trei cifre” vor rămâne. 

Prețurile ar putea crește...iar!

”Dacă cererea chineză revine după blocaje și Rusia continuă să vadă o scădere a producției, atunci o retestare a maximului de 139 de dolari observat la începutul anului nu este dincolo de tărâmurile posibilităților”, a spus acesta.

Chiar dacă inflația în creștere lentă ridică spectrul recesiunii, este puțin probabil ca cererea globală de petrol să scadă suficient pentru a afecta prețurile, așa cum a făcut-o în 2008.

”Îngrijorarea de data aceasta există, pentru că este o problemă de ofertă și chiar dacă ar fi să ne îndreptăm către o recesiune...s-ar putea să nu vedem neapărat că prețurile scad substanțial la pompă”, a spus Smith.

Uniunea Europeană a adoptat vineri în mod oficial embargoul său petrolier, parte a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Majoritatea țărilor UE au acum șase luni pentru a elimina treptat importurile de țiței rusesc și opt luni pentru toate celelalte produse petroliere.

Deocamdată, a spus Smith, blocul european va continua probabil să cumpere petrol din Rusia, dar a căutat furnizori alternativi. Potrivit datelor Kpler, importurile de țitei din Angola s-au triplat de la începutul războiului, în timp ce volumele braziliene si irakiene au crescut cu 50%, respectiv 40%.

UE adoptă al 6-lea pachet de sancţiuni contra Rusiei

Sancţiunile vizează capacitatea Rusiei de a finanţa războiul, prin impunerea de sancţiuni economice suplimentare, a declarat Josep Borrell. Pachetul de sancţiuni conţine o interdicţie completă asupra ţiţeiului brut şi produselor petroliere livrate pe mare, dar nu include petrolul transportat prin conducte, ceea ce înseamnă că măsura acoperă 90% importurile europene de petrol din Rusia.

Interdicţia face obiectul anumitor perioade de tranziţie pentru a permite sectorului şi pieţei globale să se adapteze. Noul pachet de sancţiuni a fost adoptat după ce Ungaria şi alte câteva ţări au făcut, pentru aproape o lună, un lobby masiv împotriva unei propuneri de embargou total asupra petrolului rusesc importat de UE. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel