Prețurile apartamentelor din România în 2024. Previziunile analiștilor
Află în articol care sunt previziunile analiștilor privind prețurile apartamentelor din România în 2024.
Potrivit analiștilor, anul 2024 ar putea aduce stabilitate pe piața imobiliară, după ce în 2023 locuințele s-au scumpit simțitor. Potrivit acestora, prețurile apartamentelor și caselor nu vor fi cu mult mai mari. Mai mult, în unele cazuri, prețurile chiar vor stagna.
Potrivit Eurostat, în primele 11 luni din 2023 au fost vândute cu peste 66.000 de proprietăți mai puține față de aceeași perioadă din 2022. Prețurile locuințelor au înregistrat o creștere de 4,8% în trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit datelor.
"Pentru perioada următoare nu mă aștept la scăderi semnificative, însă cu siguranță va fi o temperare a creșterilor sau poate chiar o stagnare a prețurilor care este dată de situația macro-economică. Adică creștere dobândă-inflație", a spus Alexandra Smedoiu, partenerul unei firmei de consultanță.
Echilibru între cerere și ofertă
Potrivit experților, a scăzut numărul celor care vor să vândă, dar și cumpărători sunt mai puțini. Așa se face că acum există încă un echilibru între cerere și oferă, iar din această cauză locuințele nu se ieftinesc. În această perioadă cele mai multe tranzacții sunt făcute de către românii care au economii și aleg să își cumpere o locuință ca investiție.
"În orice perioadă în care nu există o oarecare predictibilitate sau în care se întâmplă fluctuații, cea mai bună investiție în continuare este real estate-ul, pentru că dacă avem niște bani puși deoparte dobânzile la bănci sunt net inferioare net mai mici față de veniturile pe care le avem din chiria pe care o obținem pentru acel apartament pe care tocmai l-am cumpărat, iar un investitor, care are un randament de cel puțin 5% pe an, cred că este mulțumit", a spus Alexandru Pricop, consultant imobiliar, pentru Pro TV.
Potrivit datelor Eurostat, la nivel european, din anul 2010 până în al treilea trimestru din 2023 prețurile locuințelor au crescut cu 48%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News