Data publicării:

Prețul laptelui la raft ar urma să scadă cu 20%, potrivit Consiliului Concurenței

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Consiliul Concurenței anunță că prețul laptelui la raft ar urma să scadă cu 20%.

Consiliul Concurenței precizează că discută cu producătorii de lapte și reprezentanții magazinelor în vederea găsirii unei soluții prin care să se susțină o reducere de minimum 20% a prețului laptelui la raft.

Acordul privind reducerea prețului laptelui ar trebui să intre în vigoare începând cu 1 mai 2023, pe o perioadă de 6 luni. Decizia a fost luată în întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu reprezentanții fermierilor și procesatorilor din industria alimentară. 

„Rolul nostru este de a îndruma actorii implicați astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență, respectiv acordul voluntar să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%. Vom monitoriza această inițiativă împreună cu autoritățile responsabile, precum Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), noi urmând să utilizăm Monitorul Prețurilor la Alimente, platforma online care afișează prețurile produselor alimentare”, a spus Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Reducerea de minimum 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru. Reducerea se va împărți echitabil între retaileri și procesatori în procente de minim 10%..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel