Prețul gazelor naturale, planul pus pe masă de Comisia Europeană marți
Comisia Europeană urmează să vină cu o propunere pentru un mecanism care să plafoneze prețul gazelor naturale.
Comisia Europeană va prezenta marţi o propunere privind un mecanism de plafonare a preţului gazelor naturale, a anunţat luni Jozef Sikela, ministrul ceh al Industriei şi Comerţului, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, transmite Reuters și Agerpres.
Conform unui proiect consultat de Reuters, Executivul comunitar va propune "un coridor dinamic temporar" privind preţul gazelor naturale din Uniunea Europeană şi limite obligatorii referitor la nivelul la care preţurile traderilor pot fluctua într-o singură zi.
Chiar dacă mai mult de jumătate dintre cele 27 de ţări membre UE militează pentru o plafonare a preţului la gaze, ele au opinii diferite cu privire la modalitatea în care ar trebui făcută această plafonare. Provocarea pentru UE este de a reduce costurile, însă, în acelaşi timp, trebuie să evite provocarea de daune pieţei unice şi o majorare a cererii pentru gaze naturale într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi reducă dependenţa de Rusia şi să îşi asigure suficiente stocuri de gaze pentru următorul sezon rece, apreciază analiştii.
Plafonarea prețului gazelor este temporară
Executivul comunitar a indicat că analizează dacă va propune o legislaţie ce ar conduce la o plafonare temporară a preţului gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate. Chiar dacă un astfel de plafon limitat ar putea fi bazat pe măsurile adoptate deja de Spania şi Portugalia, este o variantă contestată de alte state membre.
Şefii de stat şi de guvern din UE vor discuta criza energetică la summitul lor de la Bruxelles, din 20 - 21 octombrie. Chiar dacă este posibil ca liderii europeni să sprijine măsuri destinate consolidării rezilienţei UE şi o mai bună poziţie în negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze, un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor este îndoielnic, susţin analiştii.
Separat, Jozef Sikela a anunţat că Republica Cehia şi Germania sunt aproape de a ajunge la un acord privind împărţirea gazelor în caz de urgenţă, în condiţiile în care ţările încearcă să-şi sporească securitatea energetică, în contextul reducerii livrărilor de gaze ruseşti.
"Cred că am realizat progrese semnificative în această problemă şi vom ajunge curând la un acord", a afirmat Sikela, la o conferinţă de presă comună cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck.
Pacturile bilaterale fac parte din planurile UE de a gestiona un eventual şoc al gazelor.
Preţul gazelor a crescut în Marea Britanie și Țările de Jos
Preţul gazelor naturale la bursele din Marea Britanie şi Ţările de Jos a crescut miercuri, după ce Comisia Europeană a omis să includă o propunere anterioară, vizând plafonarea preţurilor pentru gazele naturale importate, în pachetul său de măsuri destinat combaterii exploziei preţurilor la energie, transmite Reuters.
În jurul orei 15:08 GMT, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru contractele futures cu livrare în luna următoare au crescut cu 20,50 euro, până la 215 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În cazul contractelor cu livrarea în ziua următoare, creşterea a fost de 16,50 euro, până la 211 euro pentru un MWh. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News