Data publicării:

Prețul energiei. Valeriu Binig (ENEL): Voi demonta câteva mituri

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Economie
WhatsApp
Valeriu Bing, director al Departamentului de Reglementări și Antitrust la ENEL România, a explicat unde pleacă banii încasați din facturile la energie, care sunt pierderile tehnologice și unde se va ajunge dacă nu va exista un dialog.  

”Această criză trebuie finanțată din trei surse posibile. Numărul unu - banii clienților. Numărul doi - bugetul de stat sau a unor societăți cu contracte de stat. Numărul trei - banii companiilor din sector, ai acționarilor lor sau ai băncilor cu garanții de la acționarii lor”, a declarat Valeriu Bining, la o conferință organizată de Antena 3 prin proiectul România Inteligentă, pe tema ”Reconectarea încrederii între consumatori, instituții și operatori - ieșirea din criza facturilor”. 

Așa scrie în Nota de fundamentare

 

Practic, a spus el în continuare, ”această discuție de reconciliere trebuie să se ducă, în final, către alegerea unei soluții optime. Și pe parcursul intervenției mele, voi arăta câteva lucruri. În primul rând, noi nu am emis facturi până nu am înțeles, cum ne-am priceput noi, prevederile legislației. Reamintesc că Ordonanța 130, ordonanța ”trenuleț”, spunea, la 17 decembrie, că, dacă nu se adoptă urgent această ordonanță, nu se va putea aplica în mod corect Ordonanța 18 și Legea 259. Așa este scris în Nota de fundamentare. 

Sistemul nostru de gestiune a relațiilor cu clienții este din martie 2021, dar necesită o programare foarte complicată. Ne-a costat 134 de om/zile de consultanți care să reprogrameze sistemul de gestiune a relațiilor cu clienții și sistemul de facturare. După care singuri ne-am prins că, undeva, am greșit. Ordonanța spune că la 149 de kWh compensația maximă de plătit este de 149 de kWh ori 0,21 lei. După ce am emis facturile am spus: stai puțin, compensația asta maximă trebuie majorată cu TVA. Și singuri am stornat facturile, pentru a respecta drepturile clienților. Pe parcursul intervenției mele voi mai demonta câteva mituri, a subliniat vorbitorul. Citiți mai mult pe DC BUSINESS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel