Preţul aurului atinge un nou record, peste 1.500 dolari, iar al argintului maximul ultimilor 31 ani
Preţul aurului a atins miercuri un nou record, peste pragul de 1.500 de dolari, în timp ce cotaţia argintului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani, din cauza temerilor investitorilor privind perspectivele economiei SUA şi a accelerăriii inflaţiei în Asia, transmite Reuters.
Aurul a înregistrat un maxim de 1.505,4 dolari pe uncie miercuri, pe piaţa spot, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari la 12:24 GMT, faţă de 1.493,9 în închiderea şedinţei precedente. Contractele futures pentru iunie au crescut cu 8,2 dolari, la 1.503,3 dolari, scrie Mediafax.
Argintul a urmat evoluţia pozitivă a aurului şi a atins maximul ultimilor 31 de ani, la 44,79 dolari pe uncie. Ulterior, preţul argintului a coborât la 44,73 dolari, faţă de 43,89 dolari în şedinţa anterioară.
Preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua, metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri, în contextul intensificării speculaţiilor privind restructurarea datoriei Greciei şi a înrăutăţirii perspectivei ratingului SUA de către agenţia Standard & Poor's.
"Aurul a ajuns un fel de monedă în sine, nmotiv pentru care am ajuns la 1.500 de dolari. Preţul acesta încorporează multe informaţii negative. Anunţul Standard & Poor's a dat impulsul necesar pentru a ajunge la cotaţia actuală", a afirmat Simon Weeks, şeful diviziei de metale preţioase la Bank of Nova Scotia.
În timp ce investitorii din Europa şi SUA consideră plasamentele în aur ca pe un mijloc de protecţie împotriva deprecierii valutelor, inflaţia în creştere şi cererea de consum mai ridicată din China şi India determină o majorare a cererii.
China este al doila mare consumator de aur la nivel mondial, după India, dar şi cel mai mare producător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News