Irina Deleanu, presupusa iubită a lui Ion Țiriac, cu 37 de ani mai mică, rupe tăcerea
Presupusa iubită a lui Ion Țiriac a făcut primele declarații despre relația cu fostul tenismen.
Irina Deleanu, fostă sportivă de gimnastică ritmică din România, a vorbit fără perdea despre relaţia pe care o are cu Ion Ţiriac.
Aceasta a dezvăluit că se cunoaşte cu fostul mare tenismen român de 25 de ani şi au o relaţie specială.
Irina Deleanu, despre relaţia cu Ion Ţiriac
"Am râs pentru că m-a distrat foarte tare când s-a scris că l-am părăsit. Poate oare cineva să-l părăsească pe Ion Țiriac?", a spus Irina Deleanu.
Mai mult, Irina Deleanu a spus, mai în glumă, mai în serios, că nu locuieşte cu miliardarul român.
"Ne vedem când e nevoie, avem întâlniri de bussines", a completat ea.
"Avem o relație bazată pe respect. M-a ajutat de-a lungul anilor. Și mai ales cu fiica mea, Antonia, care are diabet, descoperit în urmă cu trei ani și face insulină de patru ori pe zi. M-a ajutat mult cu tratamente în străinătate", a mai spus sportiva.
Ce promisiune i-a făcut Ion Țiriac
Irina Deleanu a mai spus că ultima dată când s-a văzut cu Ion Ţiriac a fost acum și că omul de afaceri i-a făcut o promisiune.
"Ultima oară când am vorbit mi-a promis că în cadrul proiectului său de la Otopeni, o să facă o sală destinată exclusiv gimnasticii ritmice. Avem afluență de copii, gimnastica ritmică atrage fetițele. Singura problemă e că nu avem o sală propice unde să ne desfășurm activitatea și nu prea avem unde să le chemăm la antrenamente. Ne descurcăm greu cu baza materială, antrenoarele caută săli unde să facă antrenamente", a mai spus Irina Deleanu, pentru playsport.ro
Ce pensie are Ion Țiriac de la statul român
Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați oameni din România. Potrivit Hurun Report, fostul mare tenismen ocupă locul 2.238 într-un clasament al celor mai bogați oameni de pe planetă, cu o avere estimată la 1.5 miliarde de dolari.
După ce s-a retras din tenis, Ion Țiriac a fost ofițer în Ministerul de Interne timp de 20 de ani. Acesta a ieșit la pensie cu gradul de colonel.Chiar dacă miliardarul preferă să nu vorbească despre averea și câștigurile sale, iată că s-a aflat ce pensie încasează lunar de la stat. Ion Țiriac ar primi 12.000 de lei, potrivit impact.ro. Fostul jucător de tenis nu și-ar fi ridicat pensia încă din anul 1999.
Ion Țiriac, împotriva creșterii pensiilor cu 14% în 2020
”Fraților, cu tot respectul pentru pensionari, aud treaba asta cu pensiile de 20 de ani! Dacă s-au mărit pensiile de 20 de ani, înseamnă că oamenii ăștia sunt miliardari. De unde mărești pensiile? Despre ce vorbești dumneata? Matale spui că le mărești cu 14%. Spune-mi și mie: în 10 ani, de unde iei acești 14%?
Când a fost François Mitterrand în funcție, acesta a adus vârsta de pensionare în Franța la 60 de ani. Când a venit Sarkozy președinte, a spus: ‘Ce au făcut socialiștii e în regulă, dar noi în 25 de ani suntem faliți! Nu avem cum să facem treaba asta’. Și a dat-o înapoi la 65 sau la 67 de ani.
Și acum vin înapoi și spun: unde, cum? Care e economia? Nu sunt ministru de finanțe, nici grădina mea n-o manageriez ca lumea, dar toată lumea trebuie să se gândească la un viitor”, a declarat Ion Țiriac acum ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News