PRESIUNI URIAȘE pe agențiile de turism. NEBUNIE curată cu concediile românilor
Alegerea unei destinații de vacanță în afara țării poate deveni o adevărată bătaie de cap în contextul Covid-19.
Am vorbit cu un cuplu care dorește să meargă într-un concediu binemeritat, de data asta în afara țării. Prin urmare, cei doi au fost la mai multe agenții de turism. Având în vedere opțiunile de concediu, extrem de limitate anul acesta, cei doi au optat pentru un sejur în Grecia.
Problema generată de contextul Covid-19 face că, în mare parte, agențiile de turism să fie supuse unor presiuni uriașe, nu știu ce să sfătuiască clienții deoarece situația se actualizează în mod alarmant de la o zi la alta.
Până la urmă, cei doi au ales o insulă din Grecia, dar surpriza a venit în momentul când au dorit să plătească avansul. Autoritățile elene au făcut o schimbare și au introdus testări aleatorii ale turiștilor care merg acolo.
În cazul în care cei doi decid să riște și să plece într-un sejur de câteva zile, dacă unul dintre ei va fi testat aleatoriu pe aeroportul din Grecia, iar testul va ieși pozitiv, ce se va întâmpla? Practic, concediul va fi stricat, iar cei doi vor fi despărțiți pentru carantina de 14 zile.
Am întrebat la agenția de turism ce se întâmplă dacă Grecia sau oricare altă țară își va închide granițele pentru români, iar cuplul plătește avansul/integral sejurul. Reprezentanta agenției de turism a spus că se reprogramează sau se dau bonuri/vouchere pentru următoarea călătorie.
Totul se schimbă de la o zi la alta, iar românii nu pot să își facă planuri deoarece toată planeta se află pe niște nisipuri mișcătoare. Cine și-ar fi imaginat anul trecut că o excursie banală în afara României va fi atât de problematică?!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News