Data publicării:

Liderii europeni vor să supravegheze România

Autor: Roman Iuliana | Categorie: Arhiva
WhatsApp

 Liderii europeni vor să trimită reprezentanţi care să supravegheze respectarea obligaţiilor asumate de România în privinţa democraţiei, intensificând presiunea asupra Bucureştiului în contextul actualei crize politice.

CE

România va primi termen până la sfârşitul anului să dea curs cererilor Comisiei Europene (CE), prin care să reafirme statul de drept şi independenţa sistemului său judiciar, relatează Financial Times .

Miercuri se așteaptă  un raport sensibil care evaluează progresele înregistrate de România în domeniile luptei împotriva corupţiei şi aducerii sistemului său judiciar către normele europene. Raportul tinde să  avertizeze că lupta pentru putere de la Bucureşti riscă să anuleze toate eforturile întreprinse de această ţară în ultimii ani, adaugă Financial Times.

Un oficial familiarizat cu raportul a declarat că "România s-a descurcat foarte bine în privinţa modernizării (sistemului) său judiciar şi lupta împotriva crimei organizate, dar evenimentele recente au schimbat totul". Aceeași sursă a mai adăugat că evenimentele recente riscă un revers al progreselor realizate până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel