Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară vor fi desemnaţi în weekend
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că sâmbăta şi duminica aceasta vor avea loc tragerile la sorţi computerizate prin care vor fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora la alegerile prezidenţiale.
Potrivit legislaţiei electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de Autoritatea Electorală Permanentă, în şedinţă publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înainte de ziua de referinţă, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite, precizează AEP într-un comunicat de presă transmis joi Agerpres.
Conform sursei citate, rezultatele tragerii la sorţi vor fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, respectiv la sediile birourilor electorale judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi pe site-urile acestora.
Corpul experţilor electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către AEP. Prevederile privind Corpul experţilor electorali au fost introduse prin Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi au fost aplicate pentru prima dată la alegerile locale din 5 iunie 2016, se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News