Alexander Stubb, candidat în cursa internă din Partidul Popularilor Europeni pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, s-a arătat, luni, "destul de îngrijorat" cu privire la încercările de modificare a legislaţiei Justiţiei din România.
"Sunt destul de îngrijorat, am crezut întotdeauna într-o separaţie clară a puterilor, între puterea legislativă, judiciară şi executivă. De fiecare dată când începi să amesteci toate aceste trei puteri o să ai probleme. (...) Odată ce începi să faci paşi înapoi este foarte dificil să te întorci. Instrumentele pentru o societate de succes sunt trei: democraţia liberală, economia de piaţă şi globalizarea", a spus Stubb, întrebat cum vede modificările legislaţiei Justiţiei din România.
El a apreciat agenda pro-europeană a preşedintelui Klaus Iohannis, subliniind că aceasta arată că şeful statului vrea şi poate să apere statul de drept.
"Unul dintre cele mai importante momente"
"Sunt la PNL pentru a-mi prezenta programul, care este în şase puncte. (...) O să menţionez un punct. Sunt în această cursă pentru a apăra valorile europene, prin aceasta înţeleg democraţie, statul de drept, drepturile omului, drepturile fundamentale, libertate, toleranţă şi egalitate, cred că ele sunt atacate din afara UE de Donald Trump, China şi Federaţia Rusă, din interiorul UE - Polonia, Italia, Ungaria - şi dacă aş putea să dau un sfat diplomatic este să spun că, atunci când deţii preşedinţia UE, este unul dintre cele mai importante momente pentru orice stat membru. Eu am trecut prin asta în 1999 şi este foarte important ca ţara respectivă să aibă capacitatea de a conduce Europa şi pentru asta este foarte important să respecţi regulile UE", a susţinut Alexander Stubb.
El a spus că Manfred Weber, contracandidatul său, este un bun prieten, iar competiţia reprezintă "Germania împotriva Finlandei la fotbal". Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a prezentat cariera lui Alexander Stubb.
"Domnul Alexander Stubb este un lider cu o prodigioasă carieră politică, a ocupat pe rând funcţii importante, a fost în echipa preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, a fost ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Finlandei, a fost ministru de Finanţe în Guvernul Finlandei, a fost europarlamentar reprezentând Finlanda şi, de asemenea, a deţinut funcţia de prim-ministru al Finlandei", a arătat Orban.
El a precizat că prezentarea contracandidatului lui Stubb, Manfred Weber, va avea loc fie la Bucureşti, fie la Helsinki, arătând că o astfel de întâlnire va fi stabilită ulterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol