Data publicării:
România și Bulgaria, aderare deplină la Schengen. Promisiunea președinției belgiene
Preşedinţia belgiană a Consiliului UE va continua să lucreze pentru o aderare deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, în concordanţă cu recomandările Comisiei Europene, a declarat luni ministrul de Interne belgian, Annelies Verlinden.
Am evaluat decizia foarte importantă adoptată în decembrie anul trecut care va conduce la ridicarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime în România şi Bulgaria începând de la 31 martie. Doresc să transmit cele mai calde felicitări celor două ţări implicate şi preşedinţiei spaniole a Consiliului UE pentru această realizare majoră. Vă pot asigura că preşedinţia belgiană a Consiliului UE va continua să lucreze pentru o aderare deplină la Schengen în concordanţă cu recomandările Comisiei, a spus Verlinden în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de interne europeni.
Tot legat de Schengen, ministrul belgian a ţinut să amintească acordul extrem de important convenit cu Parlamentul European în urmă cu o lună cu privire la Codul frontierelor Schengen.
Aceasta este o altă piesă legislativă importantă a acestui mare puzzle care va contribui la consolidarea spaţiului nostru comun. După cum vedeţi, guvernanţa Schengen este tot mai structurată şi toate acestea sunt evoluţii foarte pozitive. Trebuie să continuăm, a accentuat Annelies Verlinden.
Ea a afirmat că traficul de droguri constituie o ameninţare majoră pentru securitatea şi sănătatea cetăţenilor UE, dar şi pentru statul de drept şi pentru stabilitatea democraţiilor europene.
Combaterea acestui trafic şi a criminalităţii organizate presupune o abordare din mai multe unghiuri, un exemplu în acest sens fiind Alianţa Porturilor Europene, lansată în ianuarie la Anvers, în nordul Belgiei.
Participanţii au avut şi un schimb de opinii cu privire la situaţia generală a spaţiului Schengen şi la evaluarea regulamentului Frontex
Participanţii au avut şi un schimb de opinii cu privire la situaţia generală a spaţiului Schengen şi la evaluarea regulamentului Frontex (regulamentul UE privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă), concluzia fiind că atenţia trebuie să se concentreze pe punerea în aplicare a acestui regulament şi nu pe modificarea lui. De asemenea, o prioritate ar trebui să fie şi măsurile incluse în planul de acţiune prezentat de Comisia Europeană.
Miniştrii europeni de interne au purtat şi o discuţie online cu omologul lor ucrainean Igor Klimenko. Johansson a salutat curajul şi hotărârea fără precedent ale ucrainenilor de a lupta pentru a-şi proteja suveranitatea, libertatea şi ţara, dar şi de a ne proteja pe noi şi valorile noastre.
Ucrainenii sunt atât de puternici şi devotaţi şi sacrificiul lor este incredibil, dar trebuie să ne asigurăm că suntem alături de Ucraina şi de ucraineni şi sunt bucuroasă că în urmă cu câteva săptămâni am căzut de acord asupra ajutorului în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, a accentuat reprezentanta executivului UE.
A doua zi a Consiliului JAI, marţi, este rezervată componentei Justiţie, pe agendă fiind mai multe dosare legislative de interes, precum o dezbatere privind definiţia infracţiunii de contrabandă, combaterea traficului de droguri şi a criminalităţii organizate, accent pe îmbunătăţirea cooperării judiciare şi o discuţie despre rezistenţa sistemelor judiciare împotriva ameninţărilor reprezentate de criminalitatea organizată.
De asemenea, miniştrii justiţiei urmează să aprobe o serie de concluzii privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE, care se vor concentra pe promovarea încrederii printr-o protecţie juridică şi un acces la justiţie efective, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News