Data publicării:

Preşedintele WTA, mesaj despre cazul Simonei Halep: Nu aş pune niciodată la îndoială

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Steve Simon, preşedintele WTA, a făcut prima declaraţie despre cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep. 

Preşedintele Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), Steve Simon, a declarat că nu ar pune sub semnul întrebării integritatea Simonei Halep, testată pozitiv la un control antidoping.

"Sunt foarte încrezător că, pe măsură ce procesul se va desfăşura, adevărul va ieşi la iveală şi vom acţiona în consecinţă. Dar am multă simpatie pentru Simona, deoarece nu aş pune sub semnul întrebării integritatea sa", a spus Simon într-un interviu acordat agenţiei Associated Press.

"O cred când spune că nu a făcut ceva intenţionat. Acestea fiind spuse, cred cu tărie în programul nostru antidoping şi cred că este unul bun, iar jucătorii îl susţin. Iar dacă o întrebaţi pe Simona, şi ea îl susţine, a subliniat Steve Simon, care a precizat că discutat cu Halep după anunţul testului său pozitiv.

Halep a anunţat pe 21 octombrie că a fost depistată pozitiv



Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.

Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii. În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală, a spus Halep.

Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani.

Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP), a anunţat Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters.

Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), a menţionat ITIA, precizând că prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.

Halep, care ocupă în prezent locul 10 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4, scrie Agerpres.

Mats Willander, despre cazul Simonei Halep: Inima mea este cu ea

Mats Wilander, fost tenismen, actual comentator sportiv, este alături de Simona Halep în scandalul legat de dopaj. 

"Inima mea este alături de Simona Halep. Nu aș pretinde niciodată că o cunosc. Dar am urmărit-o jucând o mulțime de meciuri de tenis de-a lungul anilor și am intervievat-o de câteva ori. Aș spune că, dintre toate jucătoarele pe care le-am întâlnit, ea este una dintre cele care nu are cum să facă ceva intenționat. În niciun caz! Ea a spus că va încerca să își reabiliteze numele.

Nu se știe niciodată, este posibil ca în ziua de azi să iei din greșeală ceva despre care nu știi mare lucru. Dar, din nou, nu-mi pot imagina că există un sportiv în lumea tenisului profesionist care să nu știe ce este bine să consume.

Așa că mă gândesc că este o greșeală clară. Undeva pe parcurs, nu-mi pot imagina... Cred că Simona Halep este o mare sportivă și un mare om, iar inima mea este cu ea. Și sper că își poate reabilita numele, pentru că vreau să o văd pe teren, pentru că presupun că este nevinovată, are un spirit grozav", a spus Mats Wilander pentru Eurosport. VEZI AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel