Data publicării:

Președintele unui mare club de fotbal a pledat vinovat și riscă până la 10 ani de închisoare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Președintele unui club de fotbal uriaș din Europa a pledat vinovat într-un proces în care este acuzat de evaziune fiscală în valoare de 18,5 milioane de euro și riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

"Recunosc evaziunea fiscală. Regret profund comportamentul meu", a spus preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, în debutul procesului care a început luni și va dura patru zile.

În cazul în care va fi găsi vinovat, Uli Hoeness riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare, scrie Mediafax.ro.

Tribunalele din Germania au pronunţat, în general, pedepse cu închisoarea pentru fraude fiscale care au depăşit un milion de euro, adaugă sursa citată.

Uli Hoeness (61 de ani) a fost pus sub acuzare în data de 30 iulie 2013, pentru evaziune fiscală.

Presa germană a arătat, în aprilie, că Hoeness ar fi ascuns sume mari de bani în Elveţia şi ar fi omis să plătească impozite de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel