Președintele UEFA spune că Barcelona și Laporta sunt nevinovații Super Ligii
Președintele UEFA, Alexander Ceferin, a explicat într-un interviu că este dezamăgit de echipele și liderii participanți la crearea Super Ligii europene, cu excepția FC Barcelonei și președintelui Joan Laporta.
Potrivit interviului cu polonezii de la 24ur.com, acesta a declarat: „Președintele Barcelonei, Joan Laporta, a venit la cârma echipei acum două luni și nu a putut face prea multe”. În plus, decizia lui Laporta de a semna contractul și de a lăsa totuși ultimul cuvânt acționarilor (n.r., socios) a fost una inteligentă, mai remarcă președintele UEFA.
Astfel, Ceferin a vorbit de două sau trei ori cu Laporta, care se află sub o presiune enormă a situației financiare, nefiind vina sa pentru unde s-a ajuns cu datoriile. În schimb, Ceferin a fost foarte critic la adresa președintelui lui Real Madrid, Florentino Perez, proclamat și liderul Super Ligii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News