Data publicării:

Președintele Traian Băsescu se adresează, luni, Parlamentului. USL vine doar dacă preşedintele îi cere scuze regelui Mihai

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Traian-Basescu-Parlament
Traian-Basescu-Parlament

Preşedintele Băsescu se adresează luni după-amiază Parlamentului pe subiecte de politică internă, cel mai probabil despre revizuirea Constituţiei şi reorganizarea teritorială. USL a anunţat că participă doar dacă şeful statului îi cere public scuze regelui Mihai pentru afirmaţiile recente privind abdicarea.

Ultima oară când Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului a fost pe 9 noiembrie 2010. Atunci, preşedintele propusese un armistiţiu între toate forţele politice până la sfârşitul anului 2010 astfel încât să poată fi adoptate Legea bugetului pe 2011, Legea salarizării unitare şi Legea pensiilor. La acea dată, lucrările Camerei Deputaţilor erau blocate, deoarece Opoziţia refuza să participe la lucrări, ca semn de protest că legea pensiilor fusese adoptată fraudulos. Astfel, discursul lui Băsescu dorea să atragă atenţia asupra necesităţii adoptării legilor respective, angajamente asumate cu FMI. Opoziţia, care la data respectivă nu era coalizată sub forma USL, a boicotat discursul preşedintelui neparticipând la şedinţă.

În acest context, nu este de mirare că USL îşi condiţionează şi de această dată prezenţa la lucrările şedinţei comune de luni. Astfel, liderii Uniunii au anunţat că vor fi prezenţi dacă Traian Băsescu îşi va cere scuze Regelui Mihai în urma declaraţiilor privind abdicarea, lucru pe care ei nu se aşteaptă ca preşedintele să-l facă. De asemenea, o altă condiţie de participare este ca Traian Băsescu să dea un răspuns faţă de calendarul propus de USL pentru deblocarea situaţiei politice, care include un comitet tripartit pentru soluţii de ieşire din criză şi organizarea de anticipate. Opoziţia a mai cerut ca Băsescu să anunţe că a "renunţat la nebunia reorganizării judeţelor", după cum a spus Victor Ponta, în urma refuzului de către UDMR a variantelor înaintate chiar de preşedinte.

Cel mai probabil, Băsescu va vorbi Parlamentului despre revizuirea Constituţiei şi despre reorganizarea teritorială. Săptămâna trecută, preşedintele a trimis aleşilor proiectul de revizuire, care conţine şi prevederile despre care CCR a spus că încalcă limitele revizuirii: eliminarea caracterului licit al averii, eliminarea avizului pentru urmărirea parlamentarilor şi miniştrilor şi majorarea numărului membrilor CSM provenind de la societatea civilă.

Preşedintele Băsescu este aşteptat să facă şi clarificări despre reorganizarea administrativă. Sâmbătă, UDMR a declinat ceea ce Băsescu a vorbit ca despre oferta sa maximală, adică Harghita şi Covasna "să rămână aşa cum sunt" şi să se creeze alte opt judeţe mari. Refuzul UDMR, căruia Kelemen Hunor i-a "lipit" un avertisment voalat -"dacă se vor forţa nişte lucruri, ne vom ridica de la masă şi vom mulţumi pentru colaborare"- poate avea însă consecinţe care nu sunt anticipate în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel