Data actualizării:
Data publicării:

Președintele rus, salvat de americani. Hunter Killer, lansare în Rusia

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Cultura
WhatsApp

Hunter Killer, filmul în care americanii îl salvează pe preşedintele rus, va fi lansat în Rusia, în cele din urmă, joi.

Spectatorii din Rusia vor putea să vizioneze o scenă de film în care soldaţii americani îl salvează pe preşedintele rus, întrucât lansarea în această ţară a lungmetrajului hollywoodian 'Hunter Killer', anulată săptămâna trecută, a fost în cele din urmă autorizată şi va avea loc joi, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei care asigură distribuirea pe plan internaţional a acestei pelicule, informează AFP.

Această superproducţie a fost retrasă în ultimul moment din programele cinematografelor ruseşti, după ce Ministerul Culturii din Rusia a explicat că nu a primit în termenele prevăzute o copie - cu o calitate impusă - a filmului menţionat. Însă specialiştii din acest sector de activitate au spus că decizia a avut legătură cu subiectul peliculei.

Adaptare a unei cărţi de George Wallace şi Don Keith

'Mâine! Thrillerul 'Hunter Killer', cu Gerard Butler în rolul principal, va fi lansat', a anunţat compania Megogo Distribution pe pagina sa de Facebook. 'Certificatul pentru lansarea filmului 'Hunter Killer' a fost primit. Filmul va fi lansat pe 8 noiembrie', a precizat pentru agenţia de presă Interfax aceeaşi companie de distribuţie, joi fiind ziua de lansare a filmelor în Rusia.

Adaptare a unei cărţi de George Wallace şi Don Keith, 'Hunter Killer' prezintă povestea comandantului neexperimentat al unui submarin american, constrâns să colaboreze cu o echipă de puşcaşi marini americani (Navy Seals) în apele Oceanului Arctic pentru a îl salva pe preşedintele Rusiei. Acesta a fost luat ostatic de terorişti ruşi, conduşi de ministrul Apărării, care pregătea o lovitură de stat şi ameninţa cu declanşarea unui al treilea război mondial.

Lungmetrajul, în care joacă şi actorul Gary Oldman, va fi lansat în 850 de cinematografe din Rusia. Potrivit postului radiofonic rus BFM, Alexandr Golubcikov, reprezentant al unei reviste cu specific cinematografic, a spus că autorităţile ruse ar fi putut să dorească amânarea lansării filmului din cauza tematicii abordate. Potrivit spuselor sale, data iniţială de lansare a fost în mod neinspirat aleasă - aceeaşi zi în care o comedie patriotică finanţată de statul rus, despre construirea unui pod care leagă Rusia de Crimeea anexată, a fost lansată pe 1 noiembrie.

La începutul anului, autorităţile ruse au retras, cu două zile înainte de lansarea prevăzută, licenţa de distribuţie pentru comedia franco-britanică 'The Death of Stalin'. În schimb, în Ucraina, filmul 'Hunter Killer' nu va fi lansat: el se află sub incidenţa unei legi adoptate recent, care interzice filmele considerate că ar glorifica armata rusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel