'Deci acesta este motivul pentru care modul de guvernare a unei ţări este important, pentru că stilul de guvernare ajută la construirea încrederii într-o societate. Dacă nu avem încredere între noi, ce alternativă avem? Alternativa (de guvernare, n.r.) este prin impunerea fricii şi prin impunerea puterii. Deci atât timp cât pare că credem că putem conduce o ţară bazat pe o strategie de impunere a fricii şi a puterii, în loc să construim încrederea, nu vom ajunge niciodată acolo (la productivitatea economică din Germania, n.r.). Iar acesta este unul din subiectele pe care trebuie să le discutăm în societatea noastră (românească, n.r.), deoarece oamenii de aici, dacă îşi doresc să fie productivi şi să trăiască într-o societate bazată pe încredere, se vor muta într-o altă ţară, vor face acolo livrări şi vor avea acolo salarii mai mari', a arătat Steven van Groningen, scrie Agerpres.
Comparație cu Polonia
Prezent şi el la Bucharest Forum 2019, economistul-şef al diviziei de Management Fiscal şi Macro pentru Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale şi coordonator al politicii economice pentru statele UE, Rogier van den Brink, a subliniat, tot pe subiectul importanţei încrederii din punct de vedere economic, că polonezii au demonstrat încredere în guvernele lor prin faptul că îşi plătesc impozitele mult mai mult decât cetăţenii din alte ţări europene foste comuniste.
'Unul din motivele pentru care Polonia a putut să facă atât de multe investiţii a fost faptul că după tranziţie (de la comunism la democraţie, n.r.) polonezii au început să-şi plătească taxele. Şi-au exercitat dreptul de a îşi alege liderii politici, au existat Guverne legitime, care şi-au îndeplinit datoria de a furniza servicii către populaţie, iar polonezii, ca nicio altă regiune din afara Uniunii Europene care a realizat tranziţia, îşi plătesc impozitele! 'Îşi face Guvernul treaba de a furniza servicii către mine? Dacă o face, voi avea încredere în acel Guvern şi îmi voi plăti impozitele', a subliniat reprezentantul Băncii Mondiale. Bucharest Forum este un eveniment organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, tema de discuţii a primei zile a forumului fiind 'Europa emergentă la 30 de ani'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”