Președintele Poloniei găzduiește refugiați ucraineni în camerele reședințelor sale oficiale
La inițiativa Primei Doamne, președintele Poloniei, Andrzej Duda, găzduiește refugiați ucraineni în reședințele sale oficiale.
Președintele polonez Andrzej Duda a permis refugiaților să doarmă în reședința sa oficială, după ce mii de refugiați din Ucraina trec în Polonia în fiecare zi, iar populația se mobilizează pentru a-i ajuta.
La inițiativa Primei Doamne poloneze, Agata Kornhauser-Duda, refugiații sunt deja cazați în două dintre vilele oficiale ale președintelui de câteva zile, a declarat șeful cancelariei lui Duda, Adam Kwiatkowski, agenției de presă PAP. Soția președintelui intenționează să facă o vizită refugiaților în curând, a adăugat el.
În afară de palatul prezidențial și Palatul Belvedere din Varșovia, președintele polonez mai are la dispoziție alte patru vile oficiale, inclusiv în peninsula Hel de la Marea Baltică și în stațiunea de sporturi de iarnă Wisla, potrivit ANews.
Mai există eroi! O familie de ucrainieni, ajutată de poliţiştii din Sebeş. Mama, cu deficienţe de auz, era la volan
Eroii poartă uniformă! Polițiștii din Alba au fost salvatorii unor refugiaţi care s-au trezit în drum cu maşina stricată. Cu ajutorul lor, o familie de ucraineni care trăiește o adevarată dramă a primit o fărâmă de speranță. Mama, tata şi copilul au deficienţe de auz.
"Avem o familie de ucraineni a căror mașină s-a stricat. Am chemat pe cineva să o repare. Din câte îmi dau seama, sunt foarte obosiți. Vă propun să ne mobilizăm și să îi cazăm o noapte la Sebeș. Nu pot continua drumul în starea în care sunt." - este anunţul făcut de un poliţist din Sebeş, judeţul Alba. Apelul a avut imediat ecou, astfel că şi alţi colegi chemaţi prin staţie s-au mobilizat şi au sărit în ajutorul familiei rămase în drum.
Alexandru și Iosif se aflau în patrulare, când au văzut o mașină cu capota ridicată în parcarea de lângă autostrada care străbate localitatea Sebeș. Mașina, o Lada 1500 cu număr de Ucraina, era ticsită de bagaje, iar pe lunetă era un abțibild care avertiza că cel care conduce are deficiențe de auz. În aceeași situație se aflau și soția sa, dar și copilul lor. "Mașina asta doar nea Mihai știe să o repare", i-a spus Alexandru colegului său. "Sună-l tu! Sigur e acasă. Eu o să anunț la inspectorat." Imediat a apelat prin stație. Anunțul a fost auzit de mai mulți colegi. Unii au venit la fața locului, alții au mers la un hotel din Sebeș. După ce mașina a fost reparată, femeia ucraineancă a îmbrățișat-o pe polițista care venise la fața locului. Prin semne, aceasta a asigurat-o că totul va fi bine și i-a invitat să-i însoțească pe polițiști la un hotel în apropiere pentru a se încălzi și pentru a servi o masă caldă. Poliţiştii au pus “mână de la mână” pentru a le plăti cazarea. Însă, aceștia s-au lovit de un refuz ferm la hotel: "Nu putem să acceptăm banii! Vor sta la noi cât este nevoie, iar banii strânși de dumneavoastră îi pot folosi pentru alte cheltuieli care le sunt necesare. La noi vor sta gratuit." Nea Mihai, proprietarii hotelului și polițiștii din Alba merită din plin toate aprecierile. Şi cu ajutorul lor, încă o familie de ucraineni a fost ajutată la mare nevoie (vezi AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News