Data publicării:

Preşedintele nu e rege. Este absolut inacceptabil să ignori persoana care câştigă alegerile

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
swoboda 1
swoboda 1

Liderul grupului socialiştilor (S&D) din Parlamentul European, Hannes Swoboda, va veni vineri în România. Vizita austriacului nu este prilejuită de campanie, ci de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea din Craiova.

În aceeași zi, în oraş, Victor Ponta are ultimul miting dinainte de alegerile legislative de duminică. Dacă, totuşi, programul îi va permite, Swoboda va participa şi el la evenimentul electoral, scrie gandul.info.

Swoboda, "frate mai mare" al premierului pe linie ideologică, spune că va profita de prilejul academic pentru a-l sprijini pe Victor Ponta, care este atacat "nedrept" în ţară şi în străinătate.

Hannes Swoboda nu se fereşte să vorbească despre scenariul unei noi suspendări a preşedintelui Băsescu, în cazul în care refuză să numească un premier propus de USL. Cu toate acestea, europarlamentarul a subliniat, în interviul acordat gândul în ajunul vizitei sale în România, că Traian Băsescu este cel care decide dacă va fi suspendat din nou sau nu. În acest context, liderul S&D din Parlamentul European i-a dat şi un sfat preţios premierului: să nu înceapă o nouă procedură de suspendare dacă nu este convins că va şi reuşi să îl demită pe preşedinte.

"Preşedintele nu este un rege. este absolut inacceptabil să ignori persoana care câştigă alegerile". a spus Swoboda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel