Preşedintele Muntenegrului, vizită oficială la Bucureşti. Discuții cu Ciucă și Ciolacu
Jakov Milatovic va sta la masa de discuții cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă și cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Președintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, se pregătește să efectueze o vizită oficială la București în cursul zilei de marți, la invitația președintelui Klaus Iohannis, informează Agerpres.
Conform Administrației Prezidențiale, discuțiile vor fi axate pe consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Muntenegru și pe intensificarea cooperării în diverse domenii de interes comun. Printre temele abordate se vor număra creșterea schimburilor comerciale, dezvoltarea interconectivității, securitatea cibernetică, chestiuni legate de afacerile interne și justiție, protecția civilă, educație și cercetare.
În timpul vizitei, Klaus Iohannis va reitera sprijinul ferm al României pentru continuarea procesului de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest, subliniind angajamentul constant al țării noastre în sprijinul parcursului european al Muntenegrului.
Cei doi lideri vor discuta, de asemenea, despre situația regională de securitate, având în vedere cooperarea excelentă dintre România și Muntenegru în domeniul apărării, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO.
Ceremonia de primire oficială a președintelui muntenegrean va avea loc la ora 10:30, la Palatul Cotroceni. Ulterior, cei doi lideri vor avea întrevederi tete-a-tete și discuții oficiale, urmate de declarații de presă comune.
În cadrul vizitei sale, președintele Muntenegrului se va întâlni și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, precum și cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News