Preşedintele lui PSG, pus în dificultate de un document despre transferul lui Javier Pastore
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Preşedintele clubului de fotbal PSG, Nasser al-Khelaifi, ar fi cerut achitarea unui comision potenţial ilegal de 2 milioane de euro agentului lui Javier Pastore, în 2011, şi ar fi oferit informaţii incorecte justiţiei franceze, potrivit unui document consultat de site-ul Mediapart şi cotidianul The Guardian.

Documentul pare de asemenea să arate că Nasser al-Khelaifi i-ar fi oferit informaţii inexacte judecătorului Renaud van Ruymbeke în afacerea atribuirii Mondialelor de atletism din 2019, în care a fost inculpat. Această competiţie a fost atribuită Qatarului în 2017.

Potrivit Mediapart şi The Guardian, preşedintele lui PSG a semnat un e-mail trimis pe 28 august 2011 directorului de cabinet al lui Tamim al-Thani, emirul Qatarului, pe atunci prinţ moştenitor, cerând ca în conturile agentului lui Pastore să fie virate 2 milioane de euro. Transferat de la Palermo pentru 40 de milioane de euro (plus bonusuri), argentinianul a devenit prima achiziţie de anvergură a lui PSG după preluarea clubului de către qatarieni.

Dacă plata acestui comision va fi confirmată, ea ar încălca articolul 7 din regulamentul FIFA referitor la colaborarea cu intermediarii. Această plată ar putea încălca şi legea franceză, ce prevede că doar jucătorii şi cluburile sunt autorizaţi să plătească un agent. 

Contactat de L'Equipe, Francis Szpiner, avocatul francez al lui Nasser al-Khelaifi, nu a fost disponibil luni dimineaţă.

Documentul pune de asemenea în dificultate poziţia lui Nasser al-Khelaifi în afacerea atribuirii Mondialelor de atletism din acest an. La sfârşitul lui mai, preşedintele lui PSG a fost inculpat pentru "corupţie activă", mai ales în legătură cu o plată de 3,5 milioane de euro, realizată de firma Oryx QSI către firma lui Papa Massata Diack, fiul preşedintelui Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), cu o lună înainte de atribuirea Mondialelor.

Conform Mediapart, al-Khelaifi i-ar fi declarat judecătorului de instrucţie Renaud van Ruymbeke că nu are "semnătura" firmei Oryx QSI, astfel că nu putea "dispune niciun fel de cheltuială". Or, scrisoarea publicată deMediapart, semnată de al-Khelaifi, are antetul Oryx QSI şi cere, în afară de virarea a 2 milioane de euro agentului lui Pastore, plata a 200.000 de dolari către Oryx QSI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel