Data publicării:
Preşedintele Iohannis, în Piaţa Universităţii
Astăzi la prânz, preşedintele Iohannis a participat, în Piaţa Universităţii, la manifestările organizate în memoria martirilor Revoluţiei din 1989.
Preşedintele Klaus Iohannis a depus joi o coroană de flori la monumentul dedicat Revoluţiei din Piaţa Universităţii, cu ocazia ceremoniei comemorative dedicate victimelor din decembrie 1989.
Şeful statului a fost primit cu onoruri militare şi întâmpinat de şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. La sosirea în Piaţa Universităţii, preşedintele Iohannis a fost aplaudat de cei prezenţi.
Câţiva participanţi la eveniment au strigat 'Bravo'. Şeful statului a dat mâna cu o parte dintre cei prezenţi la ceremonie. Ulterior, a fost oficiat un serviciu religios, iar Iohannis a depus o coroană de flori la monumentul dedicat Revoluţiei
Coroane de flori au mai fost depuse din partea Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale şi din partea asociaţiilor şi fundaţiilor revoluţionarilor din 1989. La finalul evenimentului, cei peste 300 de participanţi au strigat: 'Cinste lui, cinste preşedintelui', 'Ciuma roşie', 'Jos comuniştii!'.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News