Preşedintele Erdogan promite că Turcia va păstra amintirea morţii fostului lider egiptean Morsi
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis joi că ţara sa nu va permite să fie uitată moartea fostului şef al statului egiptean Mohammad Morsi, transmite DPA.
'La fel cum nu am lăsat să fie uitată uciderea răposatului Jamal Khasoggi (n. red. - jurnalistul saudit ucis pe 2 octombrie anul trecut în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul), nu vom permite niciodată să fie uitată drama preşedintelui Mohammad Morsi', a spus Erdogan.
Egiptul respinsese deja în aceeaşi zi ca 'nefondate' şi 'iresponsabile' declaraţii anterioare ale preşedintelui turc potrivit cărora Morsi nu a murit din cauze naturale. 'Astfel de afirmaţii nedovedite, cu care (Erdogan) îşi umple discursurile şi declaraţiile, reflectă doar legăturile strânse cu organizaţia teroristă Frăţia (Musulmană - n. red.)', a arătat într-un comunicat ministrul egiptean de externe, Sameh Shoukry. Morsi, lider al Frăţiei Musulmane scoase ulterior în afara legii, a fost primul preşedinte ales democratic al Egiptului.
El a decedat luni, după ce a căzut în sala de şedinţe a unui tribunal din Cairo. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării condus de Erdogan a fost unul din principalii susţinători ai Frăţiei Musulmane, reaminteşte DPA. După 2013, când Morsi a fost răsturnat de la putere de armata egipteană, mulţi membri ai Frăţiei s-au refugiat în Turcia, iar în 2014 conducătorul puciului de la Cairo, Abdel-Fattah Al-Sissi, a ajuns preşedintele Egiptului. Joi, Erdogan l-a numit pe Al-Sissi 'un tiran crud' care 'nu este o persoană democrată' şi 'a luat puterea cu forţa'. 'Cred că ONU, care a aprobat poziţia ţării noastre referitoare la uciderea lui Khashoggi, îşi va înscrie cu siguranţă pe agendă moartea suspectă a lui Morsi şi îi va trage la răspundere pe cei vinovaţi', a declarat preşedintele turc presei, la Istanbul.
Uciderea lui Khashoggi a tensionat relaţiile dintre Ankara şi Riad. Într-un raport publicat joi, Agnes Callamard, raportoare specială a ONU, a susţinut că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, şi alţi oficiali saudiţi de rang înalt trebuie anchetaţi în legătură cu crima. În cazul lui Morsi, Erdogan a promis săptămâna aceasta că Turcia 'va face orice este necesar pentru a aduce Egiptul la judecată în faţa instanţelor internaţionale'. El a avertizat că, deşi ţările care au asistat fără reacţie la închiderea şi moartea unui preşedinte ales democratic 'păstrează tăcerea, noi nu vom păstra tăcerea'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News