Preşedintele CJ Argeş acuză Guvernul că „încurajează sărăcia”
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a declarat marţi că modul în care Guvernul decide cât să lase şi să ia din bugetele autorităţilor locale este abuziv. Nicolescu a arătat că normal ar fi fost să existe o consultare între decidenţii politici şi factorii din teritoriu, în privinţa necesarului, informează Curierul Zilei.
Autor: Adi Stroescu
Investiţiile sunt, în opinia lui Nicolescu, partea în care Executivul nu vine cu nici o soluţie, ignorând total lista cu lucrări începute şi nefinalizate nici astăzi. Mai mult, preşedintele CJ Argeş nu ezită să acuze Guvernul că nu are nici o preocuparea pentru asigurarea zilei de mâine.
Potrivit proiectului de buget, autorităţile locale vor primi la anul mai puţin cu două miliarde de euro, bani luaţi din impozitul pe venit şi din TVA. Pentru Argeş, acest lucru va însemna o diminuare a veniturilor cu 3%, din care un procent reprezintă tăierile din 2011, iar celelalte două procente - banii care se vor opri în 2012. Liderul CJ Argeş a precizat că acest lucru se va resimţi la nivelul tuturor administraţiilor locale, unde diminuările se vor aplica proporţional.
„Modul în care procedează Guvernul este un abuz. Nu am fost consultaţi nici noi şi nici asociaţiile comunelor, oraşelor sau municipiilor, Guvernul având o abordare în afara regulilor de autonomie locală“, a punctat preşedintele CJ Argeş.
Nicolescu a acuzat Guvernul de faptul că încurajează sărăcia, declarând că gestionarea unui buget într-o perioadă dificilă economic nu trebuie să se facă „empiric şi neprofesionist“, „fără să existe preocupare pentru ziua de mâine şi pentru asigurarea unui minimum necesar unei vieţi decente“. Liderul PSD a arătat că, în privinţa CJ Argeş, bugetul de venituri şi cheltuieli este atins, în primele zece luni încasându-se 100% din sumele previzionate pentru anul în curs.
„Sper să nu avem probleme până la sfârşitul anului, cu datorii sau bani necheltuiţi“, a precizat acesta, completând că în următoarea perioadă va exista totuşi o rectificare bugetară. Nicolescu a avut o poziţie radicală şi în privinţa Legii Asistenţei Sociale, care îi va afecta pe toţi cei cu venituri mici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News