Data actualizării:
Data publicării:

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Mediere, sfat pentru Halep: Va fi un dosar destul de greu

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Avocatul Dan Toma, specializat pe cauze sportive, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Mediere, vine cu un sfat important pentru Simona Halep după ce sportiva a fost depistată pozitiv la un test antidoping. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Conform Codului Mondial Anti-Doping, modificat în anul 2021, în cazul Simonei Halep sancțiunea este suspendarea pentru o perioadă de 4 ani. Față de această sancțiune maximă pot apărea reduceri ale pedepsei ca urmare a unor circumstanțe: dacă sportivul avea scutire de uz terapeutic sau dacă acesta poate proba lipsa de intenție ori neglijență.

Nu știu dacă există vreo scutire de uz terapeutic, dar cred că, dacă există, până la acest moment s-ar fi aflat despre aceasta. În aceste condiții, cred că apărarea trebuie pregătită în a dovedi că sportivul nu a fost implicat în lanțul decizional care a dus la această situație.

Dar trebuie să mai reținem un aspect: în materia antidopingului funcționează principiul responsabilității stricte a sportivului. Acesta este responsabil de tot ce ține de respectarea normelor în materie, indiferent de competența colaboratorilor săi. Ca speță juridică nu este foarte complicată, dar pentru sportiv și apărătorii săi va fi un dosar destul de greu", a transmis avocatul Dan Toma, citat de Adevărul.

Noi detalii despre cazul Halep: Roxadustat e substanţă nespecifică pentru utilizarea intenţionată

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a publicat, luni, pe site-ul oficial, o serie de precizări în contextul depistării pozitive a jucătoarei de tenis Simona Halep, printre care faptul că "Roxadustat este substanţă nespecifică" şi că dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a Listei Interzise perioada de suspendare a unui sportiv este de 4 ani.

"Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 - Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011. În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică", se menţionează pe site-ul citat.

ANAD explică faptul că gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului şi soluţionarea cazului, care poate include o procedură de audiere şi apel. Un caz poate fi închis, iar gestionarea rezultatelor se poate încheia în oricare dintre aceste etape.

Orice încălcare a obligaţiilor sau orice lipsă de grijă aferentă unei anumite situaţii. De exemplu, atunci când un sportiv sau o altă persoană nu ţine cont de reglementările antidoping sau nu acordă atenţie riscurilor pe care le presupune comportamentul său.

Lipsa vinovăţiei sau neglijenţei este atunci când sportivul sau altă persoană stabileşte că nu ştia sau nu bănuia, şi nu ar fi putut în mod rezonabil să ştie sau să bănuiască, chiar şi demonstrând cea mai mare precauţie, că a folosit sau i-a fost administrată o substanţă interzisă sau o metodă interzisă sau a încălcat în orice alt fel o reglementare antidoping. Acest lucru se întâmplă numai în circumstanţe excepţionale. De exemplu, dacă un sportiv a fost sabotat de un concurent. În acest caz, şi numai dacă ar putea fi dovedită şi/sau în baza unei balanţe a probabilităţilor considerate opţiunea cea mai probabilă, perioada de suspendare ar putea fi eliminată, precizează comunicatul. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel