'Ne putem plânge de un anumit dezinteres, astăzi, deopotrivă în raport cu trecutul şi cu marile personalităţi ale trecutului. Cine să se mai gândească astăzi, la 200 de ani de la naşterea lui, la Nicolae Bălcescu? O face Academia Română. Dar într-o societate românească grăbită, preocupată de interese trecătoare şi dornică să evite tot mai mult apelul la memoria colectivă şi Bălcescu şi Avram Iancu şi Kogălniceanu şi fraţii Golescu şi Ion Ghica şi Bariţiu şi Bărnuţiu rămân îngropaţi în colbul filelor din trecut. Cu toate acestea, la 200 de ani de la naşterea lui Bălcescu, Academia Română e datoare să marcheze marea lui personalitate şi să ne-o readucă în memorie', a afirmat Ioan-Aurel Pop, la o sesiune aniversară dedicată lui Nicolae Bălcescu, organizată de Academie.
Vorbind de contribuţia lui Bălcescu, cel 'care a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei', la ceea ce a numit 'primăvara popoarelor' de la 1848 - 1849, preşedintele Academiei a spus că acesta a evidenţiat valoarea testamentară a ideilor marelui istoric şi revoluţionar român.
'Revoluţionarii români n-au reuşit atunci, la 1848 - 1849, să preia puterea statornic datorită mai ales intervenţiei prin forţă armată a imperiilor vecine conservatoare - otoman, rus şi habsburgic, dar şi din cauza neînţelegerii dintre liderii unor revoluţii din regiune. Pe de altă parte, nicio revoluţie din Europa n-a reuşit pe deplin atunci, dar 'primăvara popoarelor' a rămas ca un memento care a rodit treptat. Nicolae Bălcescu a ars ca o flacără pe altarul revoluţiei şi a murit, în condiţii vitrege, într-un colţ al Europei unde odihneşte şi acum. El a transmis generaţiilor viitoare un testament, un testament canalizat pe două direcţii: construirea unei noi Europe bazate pe principiile democratice ale libertăţii, egalităţii şi frăţiei şi edificarea unei Românii moderne în care toţi fii săi să poată trăi între fruntariile statului naţional unitar modern.
Aceste direcţii din testamentul lui Bălcescu nu s-au înfăptuit pe deplin nici până astăzi. De aceea lucrarea lui trebuie să ne rămână mereu în minte şi s-o transmitem, dacă noi suntem umili epigoni, generaţiilor următoare', a încheiat Ioan-Aurel Pop. Acad. Dan Berindei, preşedinte de onoare al Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, a vorbit despre actualitatea lui Nicolae Bălcescu şi a operei sale. 'Luaţi astăzi orice pagină din Bălcescu şi rămâneţi cu impresia că a fost scrisă ieri, nu acum 150, 170 de ani. În fapt, deşi aparţine epocii sale, el iese din rând şi se bucură printre cei puţini rămaşi până în zilele noastre de nemurirea istorică. (...) Bălcescu este al nostru, mai mult decât alţi cărturari ai veacului său', a spus istoricul.
În opinia acestuia, Nicolae Bălcescu rămâne 'un om modern şi un european, cetăţean al lumii în vremea sa', care 'a crezut în România' până la 'sfârşitul trist şi implacabil'. 'Lipsit de mijloace, măcinat de boală, departe de ai săi, Bălcescu a trăit un sfârşit trist şi implacabil, păstrându-şi crezul. A crezut în România, a luptat pentru ea şi a rămas neclintit în credinţa sa. Mort în îndepărtatul Palermo, Nicolae Bălcescu a dobândit, treptat, dimensiuni istorice.
În ciuda vremurilor care ne despart, Bălcescu ne este un contemporan. Îi datorăm respect şi recunoştinţă şi, în orice caz, neuitare şi nemurire. Mă bucur că am putut totuşi spune câteva cuvinte pentru un mare om şi un adevărat şi un mare român', a mai spus acad. Dan Berindei. Academia Română a organizat marţi sesiunea aniversară 'Nicolae Bălcescu, 200 de ani de la naştere'. La evenimentul desfăşurat în Aula Academiei Române au mai susţinut comunicări academicienii Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură - 'Iubirile şi prieteşugurile lui Nicolae Bălcescu' şi Victor Spinei, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie - 'Nicolae Bălcescu - editor de izvoare istorice'. Despre 'Nicolae Bălcescu tactician politic' a conferenţiat dr. Alexandru Mamina de la Institutul de Istorie 'Nicolae Iorga' al Academiei Române.
Nicolae Bălcescu (1819 - 1852), istoric, scriitor şi diplomat român, rămâne unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. S-a remarcat drept un intelectual dedicat cauzei revoluţionare, participând la elaborarea proiectului de Constituţie a Ţărilor Române, şi un militant în afirmarea autonomiei şi pregătirea proclamării independenţei, în adoptarea votului universal şi împroprietărirea ţăranilor. Întemeietor al istoriografiei naţionale ca ştiinţă, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Bălcescu a elaborat, din perspectiva unui istoric pasionat, studii care au vizat analiza unor subiecte îndelung dezbătute la jumătatea secolului al XIX-lea: cauzele economico-politice ale declanşării Revoluţiei de la 1848, izvoarele istoriei românilor, relaţiile politice dintre provinciile româneşti şi Imperiul otoman. Academia Română l-a desemnat în 2015 membru post-mortem, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”