Presa din Țările de Jos descrie naționala tricoloră într-un mod nedemn înainte de România – Olanda: O echipă mediocră a Europei!
Presa olandeză încearcă să minimizeze valoarea echipei Naționale a României, înainte ca tricolorii să evolueze în fața selecționatei Țărilor de Jos.
România va înfrunta Olanda, marți seară, începând cu ora 19:00, pe Fussball Arena din München. Învingătoarea dintre cele două va întâlni în sferturi câștigătoarea dintre Austria și Turcia.
Publicația The Algemeen Dagblad a fost acidă la adresa Tricolorilor, iar jurnaliștii ziarului neerlandez au fost aroganți cu echipa antrenată de Edi Iordănescu, potrivit ProSport.
„Echipa Olandei are totul de pierdut în optimile de finală. Pentru Ronald Koeman, postul său, dar și imaginea sa sunt în joc. Un așa-numit program favorabil se întrezărește pentru naționala noastră la acest Campionat European, dar tocmai din acest motiv Olanda are totul de pierdut în această seară, împotriva României, o echipă mediocră a Europei. Asta se aplică și în cazul selecționerului echipei naționale, Ronald Koeman, care își joacă viitorul în această seară. Totul va trebui să fie făcut mai bine decât săptămâna trecută, în meciul cu Austria. Și dacă vom fi la fel de norocoși ca și în 1988, cu siguranță vom câștiga”, se arată într-o știre de pe AD, publicată marți, și citată de ProSport.
De asemenea, jurnaliștii de la Sport Nieuws s-au axat pe statistica negativă pe care Echipa Națională a României o are cu Țările de Jos. Eu au punctat că „România, de obicei, nu prea câștigă la Campionatul European de fotbal, așa cum o demonstrează statistica. Românii au ajuns în fazele eliminatorii de la turneele finale (Cupa Mondială și EURO) de 7 ori. În șase dintre cazuri, a urmat eliminarea în primul meci de după faza grupelor. Cupa Mondială din 1994 a fost singura excepție, unde România a învins Argentina cu 3-2 în optimile de finală”.
„Naționala Olandei a câștigat atunci al treilea și ultimul meci din grupă cu scorul de 2-0. Dar selecționerul Marco van Basten nu a aliniat cel mai puternic „prim 11”, deoarece Olanda era deja matematic în sferturile de finală, după victoriile cu Italia (3-0) și Franța (4-1)”, au mai scris cei de la Sport Nieuws.
CITEȘTE ȘI - Răzvan Marin: "Suntem pregătiți să dăm totul pentru a trece de Olanda"
Foto: Agerpres
România, surpriza de la EURO 2024
Selecționata României s-a calificat în optimile Campionatului European de Fotbal din Germania după ce s-a calificat de pe primul loc dintr-o grupă cu Belgia, Ucraina și Slovacia.
Tricolorii au învins Ucraina cu 3 - 0 în meciul de debut, după care au pierdut cu reprezentanta Belgiei. În ultimul meci, Echipa Națională a României a remizat, 1 - 1, cu Slovacia, însă datorită faptului că și Belgia - Ucraina s-a terminat la egalitate, România a terminat grupa pe primul loc.
În acest moment, selecționata României este singura echipă din Grupa E care a rămas în competiție, după ce Belgia a fost înfrântă de Franța, iar Slovacia de Anglia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News