Presa din Austria critică veto-ul Guvernului pe Schengen: "Partidul Europei" ţine 26 de milioane de oameni ostatici
Veto-ul exprimat de Guvernul Austriei la Consiliul JAI în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen îi nemulţumeşte chiar şi pe austrieci.
Într-un editorial pentru Die Presse, jurnalistul austriac Oliver Grimm spune că "partidul Europei ţine 26 de milioane de oameni ostatici. Veto-ul OVP-ului pentru Bulgaria şi Romania nu va reduce numărul de migranţi ilegali. Republica a pierdut în relaţia cu mai mulţi parteneri din această cauză".
"Încearcă să rezolve o problemă, creând alta. NU-ul exprimat de Austria pentru aderarea Bulgariei şi România la Schengen ilustrează lipsa de viziune către o politică europeană în conducerea celui mai mare partid din coaliţia de guvernare. Ministrul de Interne şi cancelarul său (sau poate o fi invers?) au cu siguranţă dreptate că venirea multor imigranţi ilegali din Turcia prin Balcani către Austria este o problemă serioasă. Dar cum ar putea fi refuzarea aderării României şi Bulgariei la Schengen o rezolvare a problemei? Aceşti oameni deja vin prin cel puţin un alt stat membru, Ungaria. Nu ar trebui, pe acest argument despre disfuncţionalitatea Schengen, să fie dată Ungaria afară?
Evident, asta ar fi grotesc. Este de asemenea grotesc că republica, şi mai precis OVP, pedepseşte acum şapte milioane de bulgari şi 19 milioane de români pentru faptul că întreaga Uniune este incapabilă să rezolve problema asta de la rădăcină.
Ideea ministrului de interne de organizare a procedurilor de azil în statele de graniţă externă ale UE sună clar. Dar presupune, în primul rând, că cei care primesc azil vor rămâne în Italia, Grecia sau Bulgaria. Ceea ce este greu de crezut, mai ales că nordul şi vestul Europei sunt mai bogate. În al doilea rând, aceste proceduri la graniţele externe ar necesita tabere mai mari, în care cei care cer azil să rămână până când li se rezolvă cererea. Un sistem de tabere pentru sute de mii de solicitanţi de azi la graniţa de sud a Europei. Este fezabil? Este de dorit?", se arată în editorial.
Problemă nouă pentru Austria
"Toate aceste lucruri au prea puţin de-a face cu Schengen şi cu regulile sale. Contrar a ceea ce spune ministrul de Interne Karner, disfuncţionalitatea stă în faptul că sunt prea multe controale între graniţele statelor membre. Astfel, a rămas prea puţin din chintesenţa acestui spaţiu, anume călătoria necontrolată într-un spaţiu european comun.
O problemă majoră, adică imigraţia ilegală în Austria, rămâne nerezolvată de veto-ul Austriei pentru Schengen. S-a creat, însă, una nouă. Republica oricum nu are mulţi aliaţi în Uniune, iar acum riscă să alieneze şi statele aflate în vecinătatea imediată, adică din sud-estul Europei, cu care ar trebui, de fapt, să promoveze politici comune la Bruxelles
Sunt statele pentru care Republica a vorbit de multe ori şi a intervenit. Dar se pare că a trecut ceva timp de când OVP insista mândru că este partidul european din Austria. La acest moment, pare un partid naţional în Europa, ale cărui orizonturi nu se extind peste alegerile din Austria Inferioară", conchide Oliver Grimm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News