Data publicării:
Preotul Negoiță: Pentru mine, omul anului e prof. Ștefan Stănescu. 50 de ani de activate reprezintă o performanță!
Preotul Paul Iulius Negoiță, cel mai iubit părinte, ne-a spus cine este în viziunea sa omul anului la Buzău.
Este vorba despre profesorul Ștefan Stănescu.
„Când mă întrebați despre omul anului îmi puneți pe umeri o răspundere grea. Societatea este plină de oameni zgomotoși, care ocupă spațiul public, deși nu au nimic esențial de spus.
La Buzău consider că omul anului este domnul profesor Ștefan Stănescu. Anul acesta Corul Lyra pe care l-a înființat împlinește 50 de ani de activitate neîntreruptă. 50 de ani de activate reprezintă o performanță! Sunt multe instituții publice care nu au 50 de ani vechime. Profesorul Stănescu a reprezentat Buzăul pe scene naționale și internaționale de profil și a transmis un mesaj cultural valoros. Activitatea dirijorală nu este simplă. Trebuie să fii un foarte bun organizator să poți crea un cor, să-l poți menține.
Profesorul Stănescu este un performer și merită aprecierea comunității buzoienii pentru calitatea muncii culturale pe care făcut-o timp de jumătate de secol. Dincolo de talentul artistic, domnul profesor dovedește o tenacitate teribilă. Este un model pentru comunitatea noastră!”, a spus părintele Paul Iulius Negoiță pentru DC News.
VEZI ȘI: „Invitația” preotului Paul Iulius Negoiță: E locul cel mai potrivit. E păcat să-l ai la dispoziție și să nu-l valorifici - https://www.dcnews.ro/invitatia-preotului-paul-iulius-negoita-e-locul-cel-mai-potrivit-e-pacat-sa-l-ai-la-dispozitie-si-sa-nu-l-valorifici_943659.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News