Părintele Nicolae de la Batalionul 'Serhii Kulkiţki', care îi sprijină pe militarii ucraineni în luptele contra armatei ruse din Nord-Estul Ucrainei, consideră că acţiunile armatei ruse pe teritoriul ucrainean depăşesc luptele politice şi cele militare. El este de părere că uciderea în masă a civililor ucraineni seamănă mai degrabă cu o acţiune teroristă.
„Văd şi înţeleg că pe pământul nostru ucrainean s-au întâlnit din nou Arhanghelul Mihail cu diavolul. Aceasta nu mai e politică, nu este nici război. Este terorism, este genocid şi în toate acestea văd un sens şi mai profund: este lupta pentru dreptate, pentru dreptatea lui Dumnezeu, lupta pentru serbarea dreptăţii lui Dumnezeu pe pământurile noastre ucrainene. Rusia în sine întruchipează răul prin faptul că nu duce luptele cu forţele armate, ci cu copiii, vedeţi această şcoală, aşa arată viitorul pe care vrea ea să îl aducă în Ucraina şi în întreaga lume. Simt că aici se duce lupta între bine şi rău, lupta între Dumnezeu şi diavol. Merită să luptăm până vom obţine victoria”, a declarat capelanul.
Acesta a ajuns, duminică, la Vilkivka, un sat situat la aproximativ 15 kilometri Est de Harkov, în care numeroşi localnici au murit, zeci de case au fost distruse, iar şcoala s-a transformat într-o ruină. Preotul militar s-a aşezat pe scările de la intrarea în curtea şcolii şi, ţinând o carte de rugăciuni în mână, s-a rugat pentru armata ucraineană şi pentru locuitorii Ucrainei. Satul Vilkivka s-a aflat sub ocupaţia armatei ruse mai bine de două luni, timp în care localnicii au stat ascunşi în beciuri, iar, dacă au îndrăznit să iasă, au fost împuşcaţi.
„Ultima locaţie unde am lucrat cu angajaţii Poliţiei este Vilkivka, care a fost eliberată, şi noi am găsit cadavre îngropate în curţile caselor. Au fost trei oameni care au fost împuşcaţi dintr-un tanc rusesc, lucruri pe care ni le-au comunicat martorii oculari, oameni care au reuşit să supravieţuiască”, a spus, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Regionale din Harkov, Olena Baranik, notează Agerpres. Pe drumurile din localitate pot fi observate numeroase tancuri ruseşti distruse, dar şi maşini care au explodat după atacurile ocupanţilor. De asemenea, pe marginea drumurilor sunt încă vizibile, înfipte în pământ, rachetele lansate de armata rusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță