Preot, GEST pentru George Floyd, care a ajuns la urechile Papei Francisc
Un preot american nu s-a gândit niciodată că un gest de solidaritate îi va atrage atenția Papei Francisc.
Cu ochii închiși, măști care le acopereau fețele, trandafiri albi în mână și pancarte cu „Black Lives Matter” ("Viața negrilor contează"), episcopul catolic Mark Seitz și alți 12 preoți din eparhia El Paso, Texas, au îngenunchiat în tăcere timp de 8 minute și 46 de secunde. S-au rugat în tăcere pentru George Floyd, bărbatul de culoare care a murit după ce un polițist i-a apăsat cu genunchiul pe gât.
"Sincer, ceea ce am făcut și ceea ce am spus este doar un mod foarte mic de a lua parte la ceea ce fac atât de mulți oameni în protestele lor pașnice", a spus Seitz.
La două zile de la rugăciunea clerului, Seitz a primit un telefon de la pontiful Papa Francisc. Cei doi au vorbit în limba spaniolă, Papa Francisc mărturisindu-i că îi este recunoscător pentru gestul făcut.
Papa Francisc a numit moartea lui Floyd „tragică” și a spus că se roagă pentru el și „toți acei care și-au pierdut viața ca urmare a păcatului rasismului”, potrivit CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News