Data publicării:

Premiului European „Coudenhove-Kalergi", conferit Președintelui României, Klaus Iohannis

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va primi miercuri, 4 martie a.c., Premiul European „Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială.

Premiul va fi acordat de către Alteța Sa Serenisimă, Prințul Nikolaus von Liechtenstein, Președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi.

La eveniment va participa și domnul Donald Tusk, Președintele Partidului Popular European și fost Președinte al Consiliului European, care va rosti un laudatio.

Decizia de acordare a Premiului European „Coudenhove-Kalergi" pentru anul 2020 Președintelui României a fost adoptată de membrii Societății Europene Coudenhove-Kalergi pentru „meritele sale deosebite de politician care, prin dedicarea pentru valorile europene, contribuie decisiv la consolidarea integrării României în comunitatea statelor europene", apreciindu-se, totodată, că „acțiunea sa politică are un rol exemplar într-o Europă care a fost divizată în trecut.".

Premiul European „Coudenhove-Kalergi" se numără printre cele mai prestigioase distincții decernate, la fiecare doi ani, unor personalități care și-au adus contribuția la proiectul unei Europe unite și pașnice și este decernat de către Societatea Europeană Coudenhove-Kalergi, înființată în 1978 în memoria „marelui vizionar european" Richard von Coudenhove-Kalergi.

Contele Richard von Coudenhove-Kalergi (1894-1972) a dezvoltat ideea unei Europe unite la scurt timp după Primul Război Mondial, ca o contrapondere la ideile totalitare ale fascismului, național-socialismului și comunismului. În 1923, a fondat Uniunea Pan-Europeană, contribuind, de asemenea, prin ideile sale, la fondarea instituțiilor europene. Coudenhove-Kalergi a fost primul laureat al Premiului Carol cel Mare al orașului Aachen, în 1950.

Printre laureații Premiului European Coudenhove-Kalergi se regăsesc personalități europene și internaționale care au marcat istoria continentului în ultima jumătate de secol, precum: Jean-Claude Juncker, Președinte al Comisiei Europene (2014); Herman Van Rompuy, Președinte al Consiliului European (2012); Angela Merkel, Cancelar al Germaniei (2010); Vaira Vike-Freiberga, Președintele Letoniei (2006); violonistul Yehudi Menuhin (1999), Emil Constantinescu, Președintele României (1998); Lennart Meri, Președintele Estoniei (1996); Ronald Reagan, Președintele SUA (1992); Helmut Kohl, Cancelar al Germaniei (1990); Juan Carlos I, Regele Spaniei (1986); Sandro Pertini, Președintele Italiei (1984); Konstantinos Tsatsos, Președintele Greciei (1980); Raymond Barre, Prim-ministrul Franței (1978). În 2018, premiul a fost acordat postum celor peste 100 de eroi ai mișcării Euromaidan (the Heavenly Hundred).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel