Data publicării:

Premiile Naţionale "Flacăra lui Adrian Păunescu", la Arenele Romane

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
adrian_paunescu
adrian_paunescu

Miercuri, 20 iulie, în ziua în care poetul Adrian Păunescu urma să împlinească 68 de ani, de la orele 19,00, la Arenele Romane vor fi decernate, în cadrul primei ediții, premiile  Naţionale "Flacăra lui Adrian Păunescu".

Premiile sunt oferite de Revista « Flacăra lui Adrian Păunescu », iar evenimentul este organizat de familia Adrian Păunescu, Fundaţia Constantin, Fundaţia Culturală «Om Bun», Civis Mart Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi al Ministerului Culturii.

Cu acest prilej se vor  acorda premii pentru Muzică, Jurnalism, Carte, Sport şi Premii Speciale.

Vor fi prezenţi pe scenă, în marele concert de muzică, poezie şi dialog care va avea loc cu ocazia galei: Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Florin Piersic, Victor Socaciu, Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, George Nicolescu, Evandro Rossetti, Radu Gheorghe, George Stanca, Magda Puskas, Valentin Moldovan, Cristian Buică, Emeric Imre, Octavian Bud, Raul Cârstea&Constantin Neculae, Cătălin Stepa, Mihai Napu, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi.

De asemenea, la evenimentul dedicat marelui poet au confirmat participarea personalităţi de prim rang din domeniile care fac obiectul premiilor:  Lucian Bute, Dorinel Munteanu, Octavian Belu şi Mariana Bitang (sport), Romulus şi Ileana Vulpescu, Constanţa Buzea (carte), importanţi jurnalişti etc!

Intrarea la Arenele Romane este liberă (str. Cuţitul de Argint, zona Parcul Carol).

Evenimentul va fi precedat de o Conferinţă de Presă, care va avea loc luni, 18 iulie 2011, de la ora 13, la Casa Adrian Păunescu din str. Dionisie Lupu nr. 84, sector 1.

Citeşte şi:

Lucian Bute, Florin Piersic, Ovidiu Ioaniţoaia, Bogdan Chirieac printre personalităţile recompensate cu „Flacăra lui Adrian Păunescu“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel