Premierul Marii Britanii, anchetat pentru un posibil conflict de interese
Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, este anchetat pentru un posibil conflict de interese.
Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, este investigat de organismul care supraveghează conduita deputaţilor pentru un posibil conflict de interese, pe care presa îl leagă de o firmă în care soţia sa, Akshata Murphy, deţine acţiuni, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
Comisarul pentru conduită parlamentară, Daniel Greenberg, a anunţat luni că a deschis săptămâna trecută o anchetă în cazul lui Sunak, în conformitate cu normele care le impun parlamentarilor să declare "deschis şi onest" orice interese pe care le au.
Pentru ce este anchetat Rishi Sunak
Potrivit presei britanice, comisia este interesată în special de acţiunile pe care soţia premierului, moştenitoarea bogată a unui antreprenor indian, le deţine la o societate de îngrijire a copiilor.
Liberal-democraţii, un partid de opoziţie, ceruseră o anchetă după ce în presă a apărut informaţia că Akshata Murthy era acţionar într-o firmă care ar urma să beneficieze de o politică guvernamentală privind finanţarea pentru îngrijirea copiilor, anunţată în bugetul din martie. Ministrul de finanţe Jeremy Hunt a prezentat atunci măsuri pentru a facilita accesul la ajutorul de stat pentru îngrijirea copiilor începând cu vârsta de nouă luni, în loc de doi ani, cât este în prezent.
Ce susține premierul britanic
După ce s-a anunţat deschiderea anchetei, un purtător de cuvânt al lui Sunak a declarat că premierul îl va ajuta pe comisar să clarifice modul în care acest lucru a fost declarat în mod transparent ca un interes ministerial.
Anul trecut, Rishi Sunak s-a aflat în centrul unei controverse pe când era ministru de finanţe, după ce presa a dezvăluit că soţia sa indiană avea un statut fiscal avantajos, ce îi permitea să evite plata impozitelor către autorităţile fiscale britanice pentru veniturile sale din străinătate. La scurt timp după aceea, ea a anunţat că renunţă la acest statut.
Sunak este unul dintre cei mai bogaţi membri ai parlamentului, datorită experienţei sale în domeniul financiar, iar averea sa a fost deseori vizată de opoziţia laburistă, care îl acuză că nu este la curent cu problemele cu care se confruntă britanicii în plină criză a costului vieţii.
Declaraţiile sale fiscale, pe care le-a publicat luna trecută într-o încercare de transparenţă, au arătat că a plătit impozite de peste 1 milion de lire sterline (1,13 milioane de euro) în ultimii trei ani, potrivit AFP.
Ce riscă Rishi Sunak dacă se constată că a încălcat codul de conduită
Comisarul pentru standarde al Parlamentului britanic este responsabil de monitorizarea funcţionării Codului de conduită şi a registrelor Camerei Comunelor, inclusiv de investigarea oricăror presupuse încălcări.
Conform codului de conduită, toţi membrii parlamentului sunt obligaţi "să furnizeze informaţii despre orice interes financiar despre care se poate crede în mod rezonabil că ar putea influenţa acţiunile, discursurile sau voturile unui deputat în Parlament, sau acţiunile întreprinse în calitatea sa de membru al Parlamentului".
În cazul în care investigaţia constată că Sunak a încălcat codul de conduită, comisarul îi poate cere acestuia să recunoască şi să îşi ceară scuze pentru încălcare şi să stabilească măsuri pentru a evita orice erori viitoare, explică Reuters.
În cazuri mai grave, problema poate fi înaintată unei comisii care are puterea de a impune alte sancţiuni, dacă doreşte. Printre acestea se numără scuzele orale sau scrise, suspendarea salariului, suspendarea din serviciul Camerei pentru o perioadă determinată sau expulzarea, potrivit site-ului parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News