Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu și Markus Soder, prim-ministrul Statului Liber Bavaria, au coordonat prima ședință comună de guvern România - Bavaria / Update
În contextul vizitei oficiale pe care o face în Republica Federală Germania, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi, de către Markus Soder, prim-ministrul Statului Liber Bavaria, la sediul Cancelariei de Stat Bavareze.
Update - Declarații comune de presă susținute de prim-ministrul României, Marcel Ciolacu și prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder
”Bună ziua tuturor! Domnule Prim-ministru al Bavariei, vă mulțumesc pentru primirea călduroasă. Sunt onorat să mă aflu aici, la München, la invitația șefului guvernului bavarez, domnul Dr. Markus Söder, pentru a celebra împreună împlinirea a 25 de ani de cooperare instituționalizată între România și Bavaria. Prezența mea aici este dovada relațiilor excelente de cooperare dintre România și Bavaria și vine în continuarea vizitei Prim-ministrului Markus Söder la București, în luna februarie a anului trecut, când declarația noastră guvernamentală comună a fost adaptată la contextul actual. Prin aceasta s-a impulsionat inclusiv reluarea lucrărilor Comisiei mixte guvernamentale România-Bavaria.
Împreună cu miniștri români și deputatul minorității germane, am luat parte la prima ședință comună de guvern dintre România și Bavaria, în care am abordat o gamă largă de subiecte, de la dosare de politică externă și europeană, la agenda de securitate, cooperare economică, cooperare pe linie de afaceri interne, afaceri sociale și muncă. Am discutat despre situația de după alegerile europene, avem un punct comun - atât Germania, cât și România au reușit să stopeze ascensiunea partidelor extremiste la un scor în jurul a 15%.
L-am felicitat pe domnul Prim-ministru pentru rezultatele obținute și am reafirmat necesitatea cooperării în continuare a tuturor forțelor pro-europene în interesul cetățenilor noștri și pentru consolidarea Uniunii Europene. Discuțiile au abordat și tema procesului de extindere a Uniunii.”, a zis Ciolacu.
Foto Gov.ro.
”Am reiterat sprijinul nostru ferm pentru viitorul european al partenerilor din Balcanii de Vest, precum și al Republicii Moldova și Ucrainei, pe baza meritelor proprii ale candidaților în procesele de reformă. Am exprimat, totodată, aprecierea României pentru eforturile susținute ale autorităților de la Chișinău de a implementa reformele necesare și am subliniat faptul că vom continua să sprijinim ferm și cuprinzător Republica Moldova în vederea avansării sale pe calea integrării europene. De asemenea, am discutat despre finalizarea procesului de aderare a României la spațiul Schengen, prin ridicarea cât mai curând a controalelor și la frontierelor terestre. Vă mulțumesc, domnule Prim-ministru, pentru sprijinul constant, atât al dumneavoastră personal, cât și al Bavariei și al Germaniei, pentru acest deziderat al României. Ne bazăm în continuare pe susținerea dumneavoastră.”, a declarat Marcel Ciolacu.
”Am avut, de asemenea, un schimb de idei cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre, marcată de escaladarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei din ultimele luni, care afectează inclusiv securitatea euroatlantică. Am reafirmat solidaritatea României cu Ucraina și poporul ucrainean în fața războiului ilegal și nejustificat al Rusiei și am reiterat angajamentul României de sprijin multidimensional pentru Ucraina și cooperarea strânsă cu Germania în acest sens. Am avut, totodată, un schimb de opinii cu privire la reconstrucția Ucrainei și am reconfirmat intenția României de a contribui activ la acest proces, aspect reliefat și în cadrul Conferinței privind reconstrucția Ucrainei, care a avut loc în urmă cu o săptămână, la Berlin.”, a spus Ciolacu.
”În mod firesc, întâlnirea noastră de astăzi a inclus dialogul despre comunitatea românească din Bavaria și despre etnicii germani originari din România, care asigură o legătură solidă între România și Bavaria. Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate străină din Bavaria, respectată pentru modul în care a reușit să se integreze și să se implice în viața socială, economică și culturală a întregului land. I-am mulțumit, în acest context, domnului Prim-ministru Markus Söder pentru sprijinul oferit de guvernul său comunității de români, în procesul de integrare în societatea bavareză și pe piața muncii. Am abordat și importanța păstrării elementelor identitare de limbă, cultură și spiritualitate românească, îndeosebi pentru tinerii români. Guvernul României sprijină derularea cursurilor de limbă română pentru tinerii români din diaspora și avem încrederea ca, foarte curând, acestea să se desfășoare și în landul Bavaria.”, a spus Marcel Ciolacu.
Foto Gov.ro / Ședință comună România - Bavaria
”Am convenit ca dimensiunea economică să fie unul dintre pilonii colaborării noastre. Bavaria reprezintă, dintre landurile germane, cel mai important investitor și partener comercial al României, așa cum ați spus și dumneavoastră, cu un volum al schimburilor comerciale de 8,3 miliarde de euro la finele anului trecut. Observăm o creștere constantă, iar potențialul rămâne foarte ridicat. Vrem ca marile companii cu sediul în Bavaria, din domeniul industriei auto, al ingineriei și al industriei aerospațiale să investească în România - avem unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere din Europa. Mă bucură faptul că miniștrii economiei român și bavarez au semnat astăzi un Memorandum de Înțelegere pentru promovarea spiritului antreprenorial și în sprijinul IMM-urilor, menit să aducă și mai mult dinamism cooperării noastre bilaterale.
Complexitatea discuțiilor, precum și multiplele linii de acțiune pe care se bazează și se vor consolida în continuare relațiile noastre bilaterale, ne îndeamnă să asigurăm o ritmicitate a dialogului nostru la nivelul celor două guverne. Îl felicit pe această cale pe domnul prim-ministru și pe colegii domniei sale pentru toată implicarea și aș dori să vă invit, cât mai curând la București, să avem un forum economic și să vizitați Delta Dunării și castelul lui Dracula. Eu îmi mențin părerea ca indiferent de cât de mult usturoi vom mânca să nu mergem într-o noapte cu lună plină, ci într-o noapte cu lună normală.”, a zis Marcel Ciolacu.
Video
Știrea inițială
”Împreună cu miniștri români și cu deputatul minorității germane voi participa la prima ședință comună de guvern dintre România și Bavaria, în care vom discuta despre dosare de politică externă și europeană, securitate, cooperare pe linie de afaceri interne, afaceri sociale și muncă. Dimensiunea economică este un pilon al colaborării noastre.”, a spus Marcel Ciolacu.
”Dintre landurile germane, Bavaria reprezintă cel mai important investitor și partener comercial pentru România, cu un volum de schimburi comerciale de peste 8 miliarde de euro. Ne dorim ca marile companii cu sediul în Bavaria din domeniul industriei auto, al ingineriei și al industriei aerospațiale să investească în România pentru că avem unul dintre cele mai mari ritmuri de creștere din Europa”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
”Șeful Executivului va participa în această seară la recepția oferită în onoarea sa, la Castelul Nymphenburg din Munchen, împreună cu reprezentanți ai diasporei, ai etnicilor germani din România, ai sașilor și ai șvabilor, precum și ai cultelor. Comunitatea românească din Bavaria este cea mai numeroasă comunitate străină din acest land, potrivit datelor oficiale, în Bavaria sunt stabiliți 213.000 cetățeni români.
Mâine, premierul Marcel Ciolacu va fi primit de către prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder, la sediul Cancelariei de Stat Bavareze, cu care va avea, ulterior, și o întrevedere tête-à-tête.
Cele două guverne, român și bavarez, vor avea o ședință comună în care vor trece în revistă elementele reprezentative în relațiile bilaterale, vor discuta despre viitorul statelor candidate la aderarea la Uniunea Europeană din Balcanii de Vest, Ucraina și Republica Moldova și Strategia UE pentru Regiunea Dunării, despre situația de securitate în Europa, cu accent pe situația din Ucraina și măsurile care au fost luate pentru sprijinirea țării vecine. Agenda de discuții cuprinde și alte subiecte, precum cooperarea în domeniul securității, fenomenul migrației, Spațiul Schengen, educație și cercetare.
Totodată, cele două delegații guvernamentale vor semna un memorandum pe tema antreprenoriatului, IMMurilor și Start-Up-urilor. În cadrul vizitei oficiale, premierul este însoțit de ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, de ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, de ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, de ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, de ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Dintre landurile germane, Bavaria reprezintă cel mai important investitor și partener comercial pentru România, cu un volum de schimburi comerciale de cca. 8,37 miliarde EUR (pe locul II se situează Landul BadenWürttemberg cu 8,22 mld. EUR, iar pe locul III Landul Renania de Nord-Westfalia cu 7,39 mld. EUR), acestea vizând în principal domeniile construcțiilor de mașini, piese și componente din industria auto, IT. Peste 1.000 de întreprinderi din Bavaria contribuie la schimburile economice cu țara noastră.”, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News