Data publicării:

Premierul Marcel Ciolacu, prima reacție după decesul tinerei artiste ucise de Hamas: M-a întristat profund

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a avut prima reacție în legătură cu decesul tinerei artiste, cu cetățenie israeliană și română, răpită de gruparea Hamas.

Premierul Marcel Ciolacu a avut o primă reacție în legătură cu tânăra artistă care a fost ucisă de teroriștii grupării Hamas, aceasta fiind de la festivalul de muzică Nova, unul dintre cele mai mari locuri în care a avut loc masacrul Hamas pe 7 octombrie.

”Decesul tinerei artiste de 27 de ani Inbar Haiman, Pink, ucisă de teroriștii Hamas, m-a întristat profund. Sunt alături de familia și prietenii săi și le transmit întreaga compasiune.

România rămâne alături de comunitatea internațională și susține eforturile Statului Israel de eliberare a tuturor ostaticilor răpiți de teroriștii Hamas.

Negocierile pentru soluționarea conflictelor este soluția viabilă pentru restabilirea păcii si securității în regiune, mesaj reiterat în dialogul avut săptămâna aceasta cu Moshe Arbel, ministrul de Interne al Israelului, și cu membri ai familiilor unor cetățeni israelieni de origine română ținuți ostatici în Fâșia Gaza”, a transmis Marcel Ciolacu, pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Citește și: O tânără de 27 de ani, cu dublă cetățenie, israeliană și română, a murit în Gaza, unde era ostatică

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel