Data publicării:

Premierul Liz Truss promite sprijin militar pentru Ucraina de 2,3 miliarde de lire sterline în 2023

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Premierul Liz Truss promite sprijin militar pentru Ucraina de 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 - Foto Agerpres
Premierul Liz Truss promite sprijin militar pentru Ucraina de 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 - Foto Agerpres

Premierul britanic Liz Truss s-a angajat luni să acorde asistenţă militară Ucrainei în valoare de cel puţin 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 pentru a o ajuta să se apere de invazia rusă iniţiată de preşedintele Putin, informează PA Media/dpa.

Premierul a promis că Regatul Unit va egala sau chiar va depăşi sprijinul acordat până acum trupelor 'inspiratoare' ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Truss a făcut anunţul în timp ce se pregătea să zboare la New York, unde va folosi prilejul summitului ONU pentru a obţine susţinere pentru Ucraina în lupta sa împotriva invaziei armatei ruse. Va încerca, de asemenea, să mobilizeze liderii mondiali pentru a pune capăt dependenţei energetice de gazul rusesc.

'Închizând robinetele gazoductului Nord Stream, Putin a trimis milioane de oameni din Europa într-o iarnă mai rece şi mai dificilă', a spus premierul britanic înainte de a pleca în SUA.

'Prea multe vieţi - în Ucraina, în Europa şi în întreaga lume - sunt manipulate de o dependenţă de energia rusă. Trebuie să colaborăm pentru a-i pune capăt odată pentru totdeauna', a declarat premierul britanic. Liz Truss a lăudat succesul trupelor preşedintelui Zelenski, care au recupera aproximativ 3.000 de kilometri pătraţi ocupaţi de ruşi.

'Victoriile Ucrainei din ultimele săptămâni au fost inspiraţionale. În repetate rânduri, aceşti oameni curajoşi i-au sfidat pe cei care se îndoiesc şi au arătat ce pot face atunci când li se oferă sprijinul militar, economic şi politic de care au nevoie', a spus ea.'Mesajul meu pentru poporul Ucrainei este următorul: Regatul Unit va continua să fie în spatele vostru la fiecare pas. Securitatea voastră este securitatea noastră'.

Marea Britanie este a doua ţară, după SUA, în ceea ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei în 2022. Purtătorul de cuvânt oficial al premierului a declarat că aceasta va comunica foarte clar la New York că sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina nu va scădea.

'Vom continua să acţionăm pentru a restabili suveranitatea şi autodeterminarea Ucrainei. Pentru că aceasta nu este doar lupta Ucrainei, întreaga lume suferă atunci când unui regim ca cel al lui Putin i se permite să îşi agreseze şi şantajeze vecinii', notează Agerpres.

Citește și - Dacă Orban nu dă înapoi, 7,5 miliarde de euro nu vor ajunge niciodată la Budapesta. ”Trebuie să facem presiune foarte puternică”

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, critică lipsa de acţiune a Ungariei faţă de Rusia. Potrivit La Libre Belgique, Didier Reynders a atras atenţia că "Trebuie să facem presiune foarte puternică" asupra Ungariei, deoarece "putem presupune că legăturile sale foarte apropiate cu Rusia o împiedică poate să acţioneze".

Ungaria, aproape să piardă 7,5 miliarde de euro

"Subiectele de contencios dintre Bruxelles şi Budapesta s-au înmulţit în ultimele luni. Comisia Europeană se îngrijorează în special din cauza corupţiei care ameninţă buna utilizare a fondurilor europene în ţară. Comisa a ameninţat că va priva Ungaria de finanţări de 7,5 miliarde de euro, dacă reformele promise de guvernul ungar nu sunt puse în practică repede", mai menţionează La Libre Belgique, conform RADOR. Sub titlul "Cumpărarea democraţiei", publicaţia portugheză Jornal de Noticias publică un comentariu în care susţine că avertismentul dur lansat de forurile EU privind blocarea fondurilor pentru Budapesta "este un prim pas clar pentru a arăta Ungariei că nu poate fi membră a Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, să-şi continue deriva autocratică. Dacă Orban nu va da înapoi, cele 7,5 miliarde de euro din fondurile comunitare, din cadrul politicii de coeziune, nu vor ajunge niciodată la Budapesta. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel