Premierul Irlandei de Nord, Paul Givan, a demisionat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Premierul nord-irlandez, Paul Givan, a demisionat, pe fondul crizei privind Acordul Brexit.

Premierul provinciei britanice Irlanda de Nord, Paul Givan, a demisionat joi seară, pe fondul disensiunilor politice majore legate de aplicarea controalelor vamale interne prevăzute în Acordul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

"Ziua de astăzi marchează sfârşitul a ceea ce a fost privilegiul vieţii mele, mandatul de premier al Irlandei de Nord. (...) Deţinerea acestei funcţii comportă şi o foarte mare responsabilitate, iar eu simţit frecvent povara de a face ceea ce este bine pentru cetăţenii noştri", a declarat Paul Givan, potrivit postului Sky News.
Demisia lui Paul Givan intervine la 24 de ore după ce ministrul nord-irlandez al Agriculturii, Edwin Poots, a ordonat oprirea controlalelor vamale pentru produsele agricole şi alimentare la frontiera administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Controalele vamale interne sunt prevăzute în Protocolul nord-irlandez al Acordului Brexit, semnat de Guvernul Boris Johnson cu Uniunea Europeană.

Demisia lui Paul Givan va genera o criză politică majoră care riscă să afecteze echilibrul politic fragil din Irlanda de Nord.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au disensiuni asupra aplicării prevederilor Acordului Brexit. Guvernul de la Londra refuză să aplice controalele vamale la limita administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, deşi a asumat acest angajament în momentul stabilirii relaţiilor comerciale post-Brexit. Marea Britanie cere modificarea Protocolului.

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu Uniunea Europeană pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii, informează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel