Data publicării:
Premierul Florin Cîțu face declarații după incendiul de la Balș, la ora 14
Premierul Florin Cîțu va face declarații de presă după incendiul violent de la Institutul Matei Balș.
Premierul Florin Cîțu va face declarații, vineri, la ora 14, la Palatul Victoria, privind incendiul de la Institutul Matei Balș, transmite Biroul de presă al Guvernului.
Iohannis merge la Balș la ora 13
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, vineri, la Institutul Matei Balş din Bucureşti, după incendiul care a afectat un pavilion al unităţii. Potrivit Antena 3, preşedintele Iohannis va ajunge acolo la ora 13.00.
Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.
A patra victimă care a decedat avea 80 de ani avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală, iar 53 din cei 102 de pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului „Matei Balș”, afectat de incendiu au fost relocați la alte spitale, anunță Ministerul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News