Data publicării:
Premierul cere măsuri pentru reducerea preţului laptelui; Daea: Nu am avut timpul necesar şi liniştea sufletească
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut, joi, ministrului Agriculturii, Petre Daea, informaţii despre constituirea unui grup de lucru menit să ia măsuri în vederea reducerii preţului laptelui.
În debutul şedinţei de guvern, Petre Daea a remarcat că laptele este vândut de către producători cu 2 lei, dar ajunge la consumatori cu 10 lei.
El a menţionat că a cerut constituirea grupului de lucru, dar a adăugat că nu a avut posibilitatea să se ocupe personal de acest aspect, din cauza programului încărcat din ultima perioadă.
'Am început să facem aceste analize, dumneavoastră aţi dispus la instituţiile specializate să vadă cum se formează costul de producţie, care sunt elementele componente ale preţului şi am ajuns la concluzia că nu-i prea bine.
Şi atunci spun că în dialogul pe care l-aţi avut cu cele două verigi, pentru că aici noi trebuie să avem grijă de două verigi în acest lanţ, să avem grijă de producători şi de consumatori, celelalte trebuie să se modeleze pe aceste chingi.
E ca şi-n apă, că aici ai două maluri, apa se duce între cele două maluri, şi atunci am zis aşa: că 10% procesatorii vin cu această reducere, cum de altminteri 10% vin şi retailerii.
L-am rugat şi pe preşedintele Consiliului Concurenţei, i-am spus: 'Atenţie, că ai avut sarcina de la premier, ocupă-te de problemă, că în dispozitivul dumneata este, sub umbrela dumitale'. Şi noi aşteptăm ca să se agrementeze din punct de vedere procedural', a spus Petre Daea.
Premierul Nicolae Ciucă a replicat că a cerut Consiliului Concurenţei ca mecanismul respectiv să funcţioneze începând cu data de 1 mai.
În ce priveşte constituirea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Agriculturii, care să includă fermieri şi procesatori, pentru elaborarea unei strategii care să vizeze îmbunătăţirea procesului de producţie, Petre Daea a precizat că este vorba despre un document 'laborios' şi că nu a avut posibilitatea să îl realizeze.
'Păi, grupul de lucru ştiţi cum e: să lucrezi. Dar dacă fac eu grupul de lucru şi el stă şi se cântă la mandolină şi se uită pe pereţi... N-am avut timpul necesar şi liniştea sufletească, pentru că dumneavoastră aţi văzut: când din Parlament pe moţiune, când în partea cealaltă, când ceilalţi de la televizor', a mai spus el.
Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit pe 11 aprilie o reducere a preţului pentru laptele de consum pe o perioadă de şase luni, în cadrul unor consultări care au avut loc la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Nicolae Ciucă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul şi ministrul Agriculturii au prezentat măsurile identificate la nivel guvernamental pentru susţinerea pieţei laptelui.
Astfel, pentru susţinerea fermierilor şi a pieţei laptelui, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape. În cadrul discuţiilor, premierul a subliniat că este importantă optimizarea funcţionării întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News