Premierul bulgar Petkov spune că va colabora cu procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi pentru a combate fraudarea de fonduri
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Laura Codruţa Kovesi, întrevedere la Chișinău cu Maia Sandu și Igor Grosu
Laura Codruţa Kovesi, întrevedere la Chișinău cu Maia Sandu și Igor Grosu
Premierul bulgar Kiril Petkov i-a mulţumit Procurorului-şef european Laura Codruţa Kovesi pentru discuţia avută ”într-un spirit foarte constructiv” subliniind că va colabora cu aceasta pentru a se asigura că Bulgaria nu este locul pentru încălcări, corupţie şi orice tip de infracţiuni legate de fondurile UE”.

Petkov şi Procurorul-şef european aflat în vizită au susţinut o conferinţă de presă comună aici miercuri.

Sunt recunoscător doamnei Kovesi, care a spus că Biroul Procurorului Public European (EPPO) şi guvernul bulgar vor lucra împreună pentru a obţine rezultate reale, a spus Petkov.

La rândul său, Kovesi i-a mulţumit lui Petkov pentru leadership, hotărâre şi viziune clară în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei. Împărtăşim aceeaşi viziune şi vorbim aceeaşi limbă, a spus ea.

Laura Kovesi a afirmat că EPPO a primit un număr record de plângeri, în baza cărora au început peste 120 de investigaţii, explicând că EPPO îşi va publica raportul anual la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare, unde pot fi văzute statisticile privind Bulgaria.

Ea a spus că acestea se referă la alerte privind încălcări în legătură cu fonduri UE, achiziţii publice, fraudare a subvenţiilor agricole, în sectorul construcţiilor şi fonduri de redresare în urma COVID-19.

Premierul bulgar a spus că toate infracţiunile legate de fonduri UE, comise după 2017, pot fi investigate.

Procurorul-şef european a mai afirmat că Consiliul de Miniştri din Bulgaria va fi un punct de contact pentru EPPO. Acesta este un semn clar al unui angajament puternic la cel mai înalt nivel, a spus ea, menţionând că este important că în Bulgaria nu există un monopol asupra tipurilor de autorităţi care pot alerta EPPO. Există şapte tipuri diferite de instituţii care pot trimite alerte, a afirmat ea, adăugând că cetăţenii, ONG-uri şi jurnalişti pot face de asemenea acest lucru, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel