Premierul britanic Rishi Sunak a afirmat luni seară că "epoca de aur" dintre Marea Britanie şi China s-a încheiat, susţinând o abordare mai pragmatică a "provocării sistemice" prezentate de Beijing după arestarea la Shanghai a unui jurnalist de la BBC, comentează AFP.
"Să fim clari, faimoasa 'epocă de aur' s-a încheiat, la fel ca ideea naivă că prin comerţ se va ajunge automat la reforme politice şi sociale", a spus Rishi Sunak referitor la încălzirea relaţiilor chino-britanice din 2015 sub David Cameron.
Pentru primul său discurs major de politică externă ţinut la Guildhall, palatul City of London, prim-ministrul a estimat că China reprezintă în prezent "o provocare sistemică pentru valorile şi interesele noastre, o provocare care devine din ce în ce mai manifestă pe măsură ce ţara evoluează spre un autoritarism şi mai mare".
Afirmaţiile sale au intervenit după arestarea şi violenţele poliţieneşti împotriva unui jurnalist de la BBC care acoperea manifestaţiile din Shanghai.
BBC a afirmat duminică seara că jurnalistul său Ed Lawrence a fost "arestat şi încătuşat în timp ce acoperea manifestaţiile de la Shanghai". Potrivit gigantului britanic al audiovizualului, "el a fost bătut şi lovit cu piciorul de către poliţie" înainte de a fi eliberat.
Declanşată de mobilizarea împotriva lockdown-ului şi restricţiilor impuse de autorităţi pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus, mânia care se intensifică în China pare fără precedent de la demonstraţiile pro-democraţie reprimate în sânge în 1989.
Acuzații dure la adresa conducerii chineze
"În loc să asculte protestele poporului său, guvernul chinez a ales să reprime mai mult, în special agresând un jurnalist de la BBC", a denunţat premierul britanic.
"Media - şi parlamentarii noştri - trebuie să scoată la lumină aceste probleme fără a fi pedepsiţi", a insistat el.
BBC a informat că nu a avut "nicio explicaţie sau scuze oficiale din partea autorităţilor chineze, în afară de o afirmaţie a unor funcţionari, care l-au eliberat ulterior, că îl arestaseră pentru binele său în cazul în care ar fi luat COVID-19 în mijlocul mulţimii". "Nu considerăm că aceasta este o explicaţie credibilă", a adăugat BBC.
Beijingul a susţinut luni că Ed Lawrence nu s-a identificat ca jurnalist "şi nu a prezentat voluntar acreditarea de presă", potrivit lui Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.
Incidentul nu face decât să înrăutăţească relaţiile deja tensionate dintre Beijing şi Londra, pe fondul unor critici puternice din partea Regatului Unit, în special cu privire la preluarea Hong Kong-ului de către China şi o serie de incidente recente pe teritoriul britanic.
Dar, dacă prim-ministrul a afirmat că doreşte să facă "să evolueze" abordarea Regatului Unit faţă de ţara asiatică, nu trebuie "ignorat", în opinia sa, "locul Chinei în afacerile mondiale".
Luni, purtătorul de cuvânt al şefului guvernului a calificat arestarea jurnalistului drept "şocantă şi inacceptabilă". "Dar asta nu înseamnă că nu vom căuta să avem relaţii constructive cu China în alte probleme", precum lupta împotriva încălzirii globale sau economia.
China, "ameninţarea numărul unu" pentru Londra
Un discurs care pare să se atenueze, după ce, în timpul campaniei sale pentru Downing Street, Rishi Sunak a numit China "ameninţarea numărul unu" pentru Londra.
Regatul Unit a fost marcat recent de violenţele suportate de un activist pro-democraţie din Hong Kong la consulatul chinez din Manchester (nord) şi de informaţiile unui ONG spaniol conform cărora Beijingul a deschis secţii de poliţie clandestine în mai multe ţări occidentale, în special pe teritoriul britanic.
Reacţionând la arestarea lui Ed Lawrence, secretarul de stat britanic pentru securitate, Tom Tugendhat, a spus că acest caz este ecoul "represiunii" pe care Partidul Comunist Chinez încearcă să o implementeze "în altă parte".
"Tentativele de represiune de stat aici în Marea Britanie ne amintesc de necesitatea urgentă de a ne apăra propriile libertăţi", a scris el pe Twitter, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor